Category: Sfaturi practice




Unul dintre cele mai utilizate, în alimentaţie, fructe din categoria citricelor, lămâia are şi alte întrebuinţări în viaţa omului. Bunăoară durerile de cap, chiar migrenele rebele dispar dacă se aşează pe tâmple şi pe frunte o compresă din tifon pe care sunt plasate, una lângă alta, câteva felii de lămâie, concomitent cu cufundarea mâinilor într-un vas cu apă fierbinte. Mâncărimele provocate de înţepătura insectelor dispar şi ele dacă pielea, în locul respectiv, este fricţionată cu zeamă de lămâie. Tot zeama de lămâie poate fi întrebuinţată cu succes pentru curăţarea obiectelor din piele – curele, poşete, pantofi, dar şi pentru înlăturarea rapidă şi totală a petelor proaspete de rugină de pe ţesături. Locul pătat se umezeşte cu zeamă de lămâie, astfel încât ţesătura să fie pătrunsă de lichid. Deasupra se aşează o cârpă curată, înmuiată în apă şi foarte bine stoarsă. Se calcă apoi cu fierul reglat la temperatura optimă pentru ţesătura respectivă până când pata dispare complet. De asemenea, coaja de lămâie proaspătă poate fi folosită nu doar la prepararea prăjiturilor ci şi pentru curăţarea tacâmurilor din argint, precum şi cea a dinţilor. În acest din urmă caz, coaja de lămâie trebuie să fie uscată şi pisată mărunt. Dantura va deveni mai albă dacă pulberea astfel obţinută este aplicată pe periuţă şi se freacă energic dinţii. Mai trebuie spus că, pentru a obţine o cantitate aproape dublă de zeamă de lămâie, fructul trebuie ţinut, înainte de a fi stors, circa 1-2 minute, într-un vas cu apă fierbinte.

Anunțuri


Categoria de faţă îşi propune să prezinte tot felul de “secrete” (multe dintre ele necunoscute publicului, deşi poate că sunt vechi precum…istoria) legate de unele produse “casnice”, mai exact spus de întrebuinţările neconvenţionale ale acestora. Vom începe cu SAREA, una dintre cele mai mari “bogăţii” naturale ale României şi nelipsită din orice bucătărie. Sarea face însă casă bună şi cu focul. Un pumn de sare de bucătărie aruncată în focul aflat pe cale să se stingă, are rolul de a-l aţâţa instantaneu. De asemenea cărbunii stropiţi cu apă sărată înainte de a li se da foc, vor arde mult mai intens la un grătar. Pentru ca obiectele din sticlă în care se toarnă lichid fierbinte să nu se mai crape se “călesc” prin afundarea lor într-un vas cu apă sărată. Apa se încălzeşte la foc domol până dă în clocot după care este lăsată să se răcească. Cu cât înfierbântarea şi răcirea sticlei durează mai mult cu atât ea va fi mai rezistentă la căldură. Obiectele astfel tratate sunt mult mai rezistente şi la ger. Şi geamurile pe care s-au format “flori de gheaţă” se curăţă rapid dacă sunt şterse cu o cârpă înmuiată în apă călduţă sărată. Pe mezelurile păstrate timp mai îndelungat în frigider sau în cămară nu se va forma mucegai dacă acestea sunt unse pe toată suprafaţa lor cu saramură. Şi cafeaua îşi menţine nealterată aroma dacă în recipientul închis ermetic în care se păstrează aceasta, se introduce un săculeţ de tifon cu sare grunjoasă. Aceeaşi sare grunjoasă însă umedă reprezintă remediul împotriva petelor rezistente de pe tacâmurile argintate. Petele de rugină proaspete de pe ţesăturile din bumbac se elimină şi ele prin frecarea locului pătat cu o cârpă îmbibată în apă sărată.