28570Mercur în garaj

În data de 02 februarie a.c., lucrătorii din cadrul IPJ Sibiu – Serviciul Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase au depistat o sibiancă în vârstă de 59 de ani care deţinea, fără drept, în garajul locuinţei, circa 0,5 kg mercur.
Recipientul cu substanţa identificată a fost indisponibilizat în vederea cercetărilor, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de produse sau substanţe toxice, faptă prevăzută si pedepsită de art. 359 din C.P..
Cercetările continuă pentru stabilirea provenienţei substanţei chimice periculoase şi luarea măsurilor ce se impun în vederea neutralizării/distrugerii acesteia prin eliminator final autorizat.

Accident uşor la Târnava

În data de 02 februarie a.c., în jurul orei 16,00, pe DN 14, în localitatea Târnava, un medieşean de 22 de ani care conducea o autoutilitară spre Sibiu nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de autoturismul care circula regulamentar în faţa sa şi a intrat în coliziune cu acesta.
În urma impactului, conducătoarea autoturismului care circula regulamentar, o localnică în vârstă de 53 de ani, a suferit răni uşoare şi a fost transportată la Spitalul Municipal Mediaş, fără a rămâne internată.
Medieşeanului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Rănite uşor, din neatenţie

În data de 02 februarie a.c., în jurul orei 23,00, pe DJ 106°, o sibiancă în vârstă de 20 de ani, care conducea autoturismul pe direcţia Răşinari – Sibiu, pe fondul neatenţiei în conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate de pe partea stângă a sensului său de mers.
Evenimentul s-a soldat cu rănirea uşoară atât a conducătoarei auto, cât şi a celor două pasagere, de 19, respectiv 16 ani, tot din municipiul Sibiu, care au fost transportate şi au rămas internate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
Tinerei care a condus autoturismul i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Pe DN 7, cu auto neînmatriculat şi fără permis

În data de 02 februarie a.c., altor doi sibieni le-au fost întocmite dosare penale în urma săvârşirii de infracţiuni la regimul rutier.
Unul dintre ei, de 21 de ani, a fost depistat la ieşirea dinspre Sibiu din localitatea Tălmaciu în timp ce se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat, iar al doilea, de 29 de ani, a fost depistat la câţiva kilometri distanţă, în zona Punct Control Veştem, în timp ce conducea un autoturism, deşi nu este deţinător de permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările poliţiştilor continuă.