28570Pieton accidentat în 29 ianuarie a.c., pe raza loc. Şura Mare, identificat

În data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 07,45, pe raza loc. Şura Mare, un pieton care a încercat să traverseze drumul prin loc nepermis şi fără să se asigure a fost rănit grav de un autoturism condus regulamentar.
Iniţial, identitatea victimei nu a putut fi stabilită întrucât bărbatul era neînsoţit şi nu avea asupra sa nici un act de identitate.
În urma verificărilor efectuate, în data de 01 februarie a.c. s-a stabilit că bărbatul are 45 de ani şi este din judeţul Vaslui.

Accident uşor în Păltiniş

În data de 31 ianuarie, în jurul orei 14,00, pe DJ 106A, în apropierea parcării Telescaunului Păltiniş, un sibian în vârstă de 41 de ani a condus autoturismul dinspre Sibiu şi, pe fondul neadaptării vitezei în condiţii de drum în curbă şi carosabil acoperit cu zăpadă bătătorită şi mâzgă, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de către un şofer în vârstă de 36 de ani, din judeţul Alba.
În urma impactului, sibianul a suferit răni uşoare, fără a necesita internarea.
Totodată, bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

La volan, după ce au consumat alcool

In data de 31 ianuarie a.c., în jurul orelor 20,00, în oraşul Avrig, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un avrigean de 29 de ani, care conducea autovehiculul având o alcoolemie în aerul expirat de 0,52 mg/l.
Bărbatului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

În data de 01 februarie a.c., în municipiul Sibiu, pe strada Siretului, un alt sibian a fost depistat conducând băut. Este vorba despre un tânăr de 22 de ani, căruia i s-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului după ce, la testarea cu aparatul etilotest, a prezentat un rezultat de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Sub influenţa alcoolului, a pierdut controlul asupra direcţiei

În data de 01 februarie a.c., în jurul orei 03,00, în localitatea Răvăşel, un conducător auto în vârstă de 24 de ani, aflându-se sub influenţa alcoolului, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a lovit frontal un cap de pod aflat în partea dreaptă a sensului său de deplasare. În urma impactului autoturismul a luat foc şi a ars în totalitate, toţi cei cinci ocupanţi ai maşinii reuşind să iasă la timp din autovehicul.
La testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, s-a constat că acesta prezenta un rezultat de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Rănit grav, şoferul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a şi rămas internat.
Alţi doi pasageri, cu vârste de 18, respectiv 24 de ani au fost răniţi uşor, fără a necesita internarea. Toţi cei cinci ocupanţi ai maşinii sunt din localitatea Şeica Mare.
Conducătorul auto este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, conducerea autovehiculului sub influenţa alcoolului constituind o circumstanţă agravantă a producerii acestui eveniment rutier.

Arestaţi după ce au tâlhărit

În data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 19,00, Poliţia Municipiului Sibiu a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Cerbului din municipiul Sibiu, doi tineri au smuls geanta de pe umărul unei femei care circula în zonă.
În urma descrierii semnalmentelor tinerilor, furnizate de victimă, echipajele de poliţie şi jandarmi au reuşit prinderea şi identificarea celor doi suspecţi. Este vorba despre S.D.I. de 20 de ani din judeţul Olt, respectiv A.B.S. de 28 de ani, din
judeţul Braşov.
Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar magistraţii au hotărât arestarea lor preventivă pe o perioadă de 30 de zile, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată, primul, respectiv complicitate la tâlhărie calificată, al doilea.
Cercetările poliţiştilor continuă în vederea documentării şi probării întregii activităţi infracţionale a celor doi.