Această prezentare necesită JavaScript.

Ediţia jubiliară (a zecea!) a Festivalului „Mediaş Cetate Medievală”, desfăşurată timp de două zile (12 şi 13 iulie 2014) în Piaţa Regele Ferdinand I din municipiul de pe Târnava Mares-a bucurat de o vreme bună şi de un public numeros şi extrem de entuziast. Evenimentul a debutat sâmbătă dimineaţa, cu o paradă, urmat de cuvântul de deschidere al autorităşilor locale. În continuare a avut loc o prezentare a ordinelor cavalereşti prezente la festival, punctul culminant constituindu-l ridicarea la grad de cavaler al unor „luptători” ai Ordinului Cavalerilor de Mediaş. Dansurile şi muzica medievală au constituit „reţeta” primei zile, acestea „asezonând”, practic, activitatea febrilă a celor 70 de meşteşugari, reprezentanţi ai diverselor bresle, prezenţi la festival. Scenetele „Încoronarea” şi „Iadul” avându-l drept protagonist pe domnitorul Vlad Ţepeş, legat de aceste locuri, între care a fost interpus un concert al trupei „Hara” au încheiat prima zi a manifestării. Duminica a debutat, până la orele amiezii, cu un concurs de şah, după care a urmat o secţiune rezervată celor mici (teatru pentru copii, animaţie, interactiv) cel mai aşteptat moment reprezentându-l însă turnirul cavalerilor, desfăşurat începând cu ora 19, la Şcoala Sportivă. Din păcate, acesta nu s-a prea ridicat la înălţimea aşteptărilor, totul fiind mai mult un „circ”, în care cavalerii călare pe cai şi îmbrăcaţi în armură s-au înfruntat cu lănci…de gumă. Cu siguranţă că spectacolele pirotehnice din ediţiile precedente ale festivaului, au fost cu mult mai reuşite şi mai „gustate” de către public.