alex-pelling-680x365Deoarece nu a găsit locul ideal pentru petrecerea de nuntă, un cuplu din Marea Britanie s-a căsătorit de nu mai puţin de 66 de ori! Cei doi tineri au pornit într-o călătorie în jurul lumii, în căutarea unui loc pitoresc, dar şi a unor tradiţii care să le fie pe plac. Au ajuns şi în România. După 3 ani şi 66 de nunţi, cei doi sunt în continuare nehotărâţi.
Alex Pelling şi Lisa Gant s-au căsătorit pentru a 66-a oară. Pakistan a fost statul cu numărul 50 unde cuplul britanic a ales să-şi facă o petrecere de nuntă, desigur respectând tradiţiile locale.
„Este incredibil. Nu ne-am imaginat niciodată că va fi aşa. Este unic chiar şi după 65 de nunţi, aceasta este unică în toate privinţele. Ne simţim norocoşi şi binecuvântaţi pentru primirea călduroasă şi pentru experienţa fantastică”, povesteşte Alex Pelling.
„Este uimitor. Costumele tuturor sunt minunate şi pur şi simplu incredibile. Florile, aromele, muzica, totul este perfect”, adaugă Lisa Gant.
Din Pakistan, cuplul britanic se pregăteşte să plece în India pentru cea de-a 67 nuntă. Alex Pelling şi Lisa Gant călătoresc din 2011, iar drumul lor a trecut şi prin România, unde a avut loc cea de-a 55-a nuntă a celor doi îndrăgostiţi.
Petrecerea a avut loc undeva în zona Clujului. Îndrăgostiţii au respectat întocmai tradiţiile locului şi au purtat costume populare româneşti.
Alex Pelling şi Lisa Gant spun că vor continua să călătorească şi să se căsătorească respectând tradiţiile din ţările unde ajung.
Călătoria celor doi a început acum 3 ani, timp în care cuplul a parcurs peste 120.000 de kilometri.