06_Quick-menuAşa cum ne-a obişnuit, deja, cel mai important producător autohton în domeniul IT&C, Allview ne răsfaţă – cu fiecare zi ce trece – simţurile, lansând pe piaţă gadgeturi fără concurenţă atunci când vine vorba de raportul preţ-calitate. Ultimul device cu care am început acest an este smartphone-ul A 5 Quad de-a dreptul impresionant prin fluenţa şi rapiditatea experienţei de browsing şi multi-tasking oferită. El este dotat cu un procesor Quad Core de 1.3 Ghz, display de 4.3 inch, două camere foto, rulează sistemul de operare Android 4.2 Jelly Bean şi este compatibil cu tehnologia HD Voice (aceasta asigură reducerea zgomotului de fundal, astfel încât convorbirile devin clare, indiferent că se poartă în gară, pe aeroport, în club sau pe stradă). Camera foto principală de 5 MP are funcţie de înregistrare video Full HD şi de fotografiere HDR. Ea dispune de funcţiile panoramic foto (cu care fot fi surprinse peisaje şi realizate fotografii de grup), best picture (ce permite realizarea mai multor fotografii ale unui grup şi selectarea celei mai reuşite), background clearup (care elimină elementele în mişcare din fundalul fotografiilor) precum şi face detection. A doua cameră este aşezată frontal şi facilitează apelurile video. A5 Quad oferă conectivitate 3G prin HSPA+, Bluetooth şi Wi-fi direct. A5_Quad Poza PrincipalaSmartphone-ul, disponibil în două variante de culoare (alb şi negru) este compatibil cu tehnologia Miracast, ce permite transferul imaginii şi al sunetului pe orice televizor cu port HDMI, prin intermediul adaptorului wireles display Smart2View. Aplicaţiile instalate pe smartphone-ul A5 Quad pot fi gestionate cu uşurinţă, prin intermediul opţiunii Quick Menu, ce oferă acces la setările cele mai des folosite. Foarte importantă atunci când plecaţi la drum şi aţi uitat – sau nu puteţi folosi – încărcătorul este funcţia de optimizare a duratei de viaţă a bateriei, prin oprirea voluntară a aplicaţiilor care consumă mult.