Mărturisesc că până în momentul în care am intrat în posesia unui telefon mobil L4 Class, ca urmare a participării la campaniile şi concursurile pentru bloggeri, organizate de Blog Awards şi Marius Ovidiu Călugăru nu ştiam foarte multe lucruri despre Allview. Aflasem doar că e o companie românească specializată, de circa un deceniu, în producerea şi distribuţia de telefoane mobile şi produse electronice. Îmi amintesc că, la vremea respectivă, am fost extrem de încântat să constat că respectivul telefon mobil oferea posibilitatea separării convorbirilor de bussines de cele personale, întrucât dispunea de două numere distincte, în reţele diferite. La fel de încântat am fost şi zilele trecute, când a fost lansată pe piaţă tableta Allview AX4 Nano. ax4-nano-semi-profil_portraitDisponibilă în două variante de culoare – alb şi negru – tableta de numai 256 de grame reprezintă un gadget ce îmbină funcţiile unui smartphone cu cele ale unei tablete li care nu trebuie să lipsească în concedii şi călătorii. Iar asta pentru că noul device a fost special conceput pentru persoanele active şi dinamice. Cu un design prietenos şi funcţii dintre cele mai utile, tableta ce rulează sistemul de operare Android 4.2 Jelly Bean, se individualizează prin aceea că recunoaşte comenzile vocale, convertind automat un mesaj vorbit în e-mail sau SMS. Cele mai importante dotări sunt display-ul de 7 inch, procesorul Cortex A7 de 1,3 GHz, respectiv cele două camere foto (una principală cu funcţie de înregistrare video ce se declanşează automat la rostirea cuvântului „cheese” şi o alta frontală pentru convorbiri video). Nu trebuie omisă conectivitatea 3G şi transferarea conţinutului tabletei pe orice televizor cu port HDMI. Pasionaţii de lectură pot lua în concediu cărţile preferate, tableta suportând formate multiple de e-Book-uri, display-ul de 7 inch al acesteia fiind ideal pentru citirea romanelor preferate.
Aşadar, călătorule, dacă ai decis să pleci la drum cu un 4×4 nu uita că-ţi şade bine şi cu un…AX4 Nano!