iarna medias 001Edilul-şef al municipiului de pe Târnava Mare, Teodor Neamţu a declarat într-o conferinţă de presă că se aşteaptă la o iarnă destul de dificilă, însă susţine că aceasta nu l-a luat pe nepregătite, nici pe domnia-sa şi nici pe angajaţii SC ECO-SAL SA, societatea care asigură deszăpezirea străzilor din Mediaş. „Dispunem de 11 utilaje, deservite de tot atâţia angajaţi, aflaţi pe bricade 24 de ore din 24, pentru a interveni în principal pe cele 156 de străzi contractate, însă la nevoie, ei vor interveni şi pe celelalte 170 de străzi din municipiu. Au fost amplasate în Mediaş 75 de lăzi cu material antiderapant, firma menţionată dispunând în acest moment de 1408 tone, 600 m.c. de nisip, 500 de tone de sare şi 8 tone de clorură de magneziu”, a precizat Teodor Neamţu.