GEORGETA SABAU  - PICTOR PE STICLA 007Casa Gazelor Naturale din Mediaş găzduieşte în perioada 2-20 decembrie expoziţia cu vânzare de icoane pe sticlă, recent pictate de către o localnică, profesoara Georgeta Sabău. Expoziţia, intitulată „Frumuseţea Spiritualităţii Româneşti” reprezintă debutul artistic al medieşencei, care a deprins tainele desenului şi ale picturii în ulei, pe sticlă, încă din gimnaziu, cu toate că primele sale creaţii datează de numai trei ani. Vernisajul expoziţiei, care a avut loc luni după amiază a fost prezentat de profesoara Maria Sălăjan, care a explicat asistenţei dificultatea realizării unor astfel de tablouri, în condiţiile în care artista este pur şi simplu autodidact. Cele aproape 30 de tablouri expuse reprezintă Ţun vis împlinit pentru care am depus un efort imens în ultima vreme, căci nu aveam suficiente tablouri pentru a susţine o expoziţie, majoritatea icoanelor pictate fiind dăruite persoanelor apropiate şi prietenilorŢ, a mărturisit, Georgeta Sabău. GEORGETA SABAU  - PICTOR PE STICLA 001