GAZ METAN-CEAHLAUL 007Unul dintre antrenorii în vogă ai acestui campionat, Cristian Dulca, a „bifat”, sâmbătă după amiază, cea de-a zecea partidă fără înfrângere, pentru echipa pregătită de acesta, Gaz Metan Mediaş. Pronosticul pe care îl dăduse înaintea partidei susţinute de „alb-negri” la Galaţi, s-a adeverit în partida din etapa a XII-a în care medieşenii au dispus de „plăieşii” pregătiţi de Vasile Miriuţă, Ceahlăul Piatra Neamţ, cu scorul de 3-1. A fost, efectiv cel mai frumos cadou făcut de elevii acestuia, care în preziua meciului şi-a sărbătorit împlinirea a 41 de ani. Partida a fost una extrem de reuşită, viu disputată, în care vioara întâi a fost echipa gazdă, chiar daca aceasta a încasat primul gol al partidei, prin Golubovic min. 12. Medieşenii au replicat aproape instantaneu pe tabela de marcaj, Fl. Dan, min. 17 reuşind egalarea în urma unei greşeli copilăreşti a lui Marc. Dacă şutul lui Bud a fost scos de sub transversală de Jovic min. 38, portarul nemţean nu a mai avut ce face la şutul de kinogramă expediat de la aproape 25 de metri de căpitanul Todea min. 42, care i-a adus pe gazişti în avantaj. În repriza secundă, oaspeţii aproape că n-au mai contat în joc, gazdele făcând legea pe teren. Astfel după două şuturi necadrate pe spaţiul porţii de Tahar, închizătorul algerian a reuşit şi el un eurogol, un lob perfect peste Jovic cu care a închis tabela de marcaj, cu toate că Llullaku ar fi putut majora diferenţa şa trei goluri dacă şutul acestuia min. 78 n-ar fi întâlnit transversala. La conferinţa de presă antrenorul oaspeţilor Vasile Miriuţă, a apreciat că „la Mediaş a fost Crăciunul, pentru că le-am făcut gazdelor cadoul de 1-1. A urmat eurogolul lui Todea care a venit într-un moment psihologic, pentru că dacă am fi intrat la pauză, la cabine, cu un scor egal, altfel s-ar fi desfăşurat ostilităţile în repriza a II-a”. În replică, Cristi Dulca şi-a felicitat elevii pentru prestaţia acestora mai ales că „e greu să faci performanţă cu burta goală. Cu toţii, nu ne-am mai primit salariile de câteva luni. Asta nu înseamnă că ne revoltăm, că facem cumva grevă, înţelegem situaţia economică generală din România, dar ar trebui făcute eforturi să fie răsplătite cumva eforturile acestor jucători deosebiţi, care continuă să dovedească determinare şi caracter”.