Archive for octombrie 19, 2013



3 PRIMARI MEDIAS 007Municipiul de pe Târnava Mare a primit, vineri, vizita a două delegaţii ai oraşelor înfrăţite cu Mediaşul, respectiv Sopron (Ungaria) şi Dabrowa Gornicza (Polonia), conduse de edilii-şefi ai acestora. Practic a fost pentru prima oară când Mediaşul a avut trei primari, aşa cum a subliniat mucalit, Teodor Neamţu, edilul-şef al municipiului de pe Târnava Mare. În vreme ce înfrăţirea cu oraşul polonez datează de numai doi ani, cea cu oraşul Sopron a atins deja două decenii. Cei trei primari, care au susţinut o conferinţă de presă comună – după ce, cu două ore înainte, la Centrul de Informare Turistică, tăiaseră panglica inaugurală a standului turistic al oraşului polonez – şi-au manifestat intenţia de a realiza împreună mai multe obiective în domeniul cultural, edilitar, economic şi turistic. Reprezentantul oraşului Sopron care va participa şi la Zilele Culturii Maghiare care se defăşoară în aceste zile la Mediaş şi Sibiu s-a arătat plăcut surprins de faptul că la Mediaş funcţionează o şcoală cu limba de predare maghiară, respectiv “Istvan Bathory”, considerând municipiul de pe Târnava Mare un model de toleranţă şi respect pentru minorităţi. Omologul ungur i-a promis primarului Teodor Neamţu că va fi invitat în luna august a anului viitor la Sopron, acolo unde va avea loc “picnicul paneuropean”. Cel mai hilar moment al briefing-ului s-a consumat spre final, atunci când primarul polonez s-a folosit de două translatoare pentru a transmite gândurile sale medieşenilor (din polonă în engleză şi abia apoi în română)!

Reclame

120x2401BlogAwards organizeaza campania Blog Friday 2013 in colaborare cu SEO monitor, agentia anului 2012 in e-commerce. Valoarea premiilor totale ale campaniei Blog Friday 2013, la care se poate inscribe orice blogger care indeplineste conditiile minime de participare, depaseste suma de 15000 lei! Te mai poti inscrie in competitie pana pe 26 Octombrie, la ora 23:59.
Campania Blog Friday 2013 se desfasoara in mai multe etape, conform urmatorului calendar:
1. Etapa de inscriere a bloggerilor participanti: 11 Octombrie – 26 Octombrie.
2. Campania propriu-zisa (28 Octombrie – 29 Noiembrie)
3. Jurizarea campaniilor de catre fiecare sponsor in parte (2-6 Decembrie)
4. Gala de decernare a premiilor (in saptamana 8-14 Decembrie) – Participarea la Gala Blog Friday 2013 este optionala
Campania propriu-zisa se desfasoara in perioada 28 Octombrie – 29 Noiembrie. Bloggerii participanti vor fi invitati sa scrie mai multe articole pe diferite teme, aflate in stransa legatura cu ofertele de Black Friday 2013, stabilite de sponsorii campaniei.
In cadrul campaniei Blog Friday 2013 se vor desfasura mai multe campanii individuale, la care bloggerii vor putea participa la fel ca la celelalte campanii BlogAwards. Principala diferenta este ca participantii la campania Blog Friday 2013 vor putea castiga atat premiile fiecarei campanii in parte (premii constand in vouchere in valoare totala de 1000 lei pentru fiecare campanie), cat si premiile in bani (fondul de premiere va fi de minim 500 Euro), oferite celor mai creativi bloggeri (cei care participa la toate campaniile Blog Friday 2013 si care vor avea cea mai mare medie la final vor primi premii aceste premii).
Mecanismul de jurizare este foarte simplu:
Sponsorii vor avea la dispozitie 5 zile pentru a juriza toate articolele participante. Pentru fiecare campanie in parte se vor alege primele 10 articole cu cea mai buna promovare pe retelele sociale (Facebook shares, Facebook likes, Google Plus, Twitter, contorizate cu http://www.sharedcount.com/). Din aceste 10 articole, sponsorul va alege cele mai bune 5 articole (clasate de la 1 la 5). Primele 3 locuri vor primii vouchere (sau contravaloarea acestora in bani) dupa cum urmeaza: Locul 1 – 700 RON, Locul 2 – 200 RON si locul 3 – 100 RON. Pe langa vouchere, primele 5 locuri vor primi puncte de la 1 la 5 care vor contribui la punctajul final. Punctele se vor aduna la final de la fiecare campanie iar bloggerul cu cele mai multe puncte stranse la toate campaniile va primii un premiu de 500 E (sau mai multe premii de aceeasi valoare).
In curand, pe BlogAwards.ro, vor fi facute publice numele primilor sponsori ai campaniei Blog Friday 2013.