UDMR-Medias“Acontată” de către UDMR încă din campania electorală pentru alegerile locale din 2012, funcţia de viceprimar al Mediaşului a revenit în cele din urmă liderului PNL, George Petrescu, din nevoia de stabilitate şi de majoritate în legislativul local. În aceste condiţii UDMR-ului i se pregăteşte…altceva, tot cu un salariu echivalent cu al viceprimarului. E vorba de postul de administrator public al oraşului sau, aşa cum este el definit în legislaţia de sorginte anglo-saxonă, city manager. Reglementat de Legea 215/2001, rolul administratorului public este acela de coordonare a aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de inetres local. Având în vedere că numirea în funcţie se face – după organizarea unui concurs – de către primarul localităţii, este de aşteptat ca UDMR-ul să-şi adjudece fără probleme respectivul post. Edilul-şef al municipiului de pe Târnava Mare, Teodor Neamţu declară că “imediat după rezultatul alegerilor din iunie 2012 am oferit postul de city manager PSD-ului, însă a fost refuzat pe motiv că reprezentanţii respectivei formaţiuni politice doreau funcţia de viceprimar. Acum, potrivit unei hotărâri adoptate de Consiliului Local, la finele lunii trecute, pentru postul de administrator public, va fi organizat un concurs ce se va desfăşura în perioada 4-7 noiembrie. Va câştiga cine dovedeşte, efectiv că este un bun manager, pentru că fiecare candidat trebuie să depună o dată cu dosarul de înscriere şi un proiect de management cu tema: Managementul serviciilor de utilităţi publice”, a încheiat Neamţu.

Anunțuri