PARCARE HULA BAZNEI 003După ce, în urmă cu câteva zile igienizase zona de la ieşirea din Mediaş spre Blăjel, şi colectase, prin operatorul regional de salubritate ECOSAL, peste cinci tone de gunoaie din două parcări, sâmbătă, municipalitatea medieşeană împreună cu reprezentanţi ai societăţii civile au împrejmuit şi amenajat cele două refugii pentru autovehicule, dotându-le cu bănci, mese şi containere pentru colectare selectivă. Surprinzător e faptul că situaţia juridică a respectivelor terenuri nu este foarte bine reglementată, astfel încât municipalitatea nu este convinsă că respectivele parcări îi aparţin de fapt şi de drept. Totuşi, primarul municipiului de pe Târnava Mare, Teodor Neamţu a spus că zona a mai fost igienizată în urmă cu patru luni, considerând de datoria municipalităţii să intervină pentru că practic acestea reprezintă o poartă de intrare în oraş. „Am dorit să atragem atenţia asupra faptului că poate fi neutralizată orice groapă de gunoi însă din păcate civilizaţia unor indivizi lasă mult de dorit. De-acum însă acestora nu le va fi deloc uşor pentru că, vom organiza pânde, cu sprijinul voluntarilor de la Poliţia Locală, iar cei care vor fi prinşi că aruncă gunoaie în afara tomberoanelor sau că distrug mobilierul vor fi aspru sancţionaţi”, a spus edilul-şef al Mediaşului.

Anunțuri