Poliţiştii ieşeni au ridicat, în vederea confiscării, peste un milion de ţigarete şi două mijloace auto cu care acestea erau transportate. Ţigările au fost identificate în trafic, urmare a unor informaţii deţinute de poliţişti, asupra a doi bărbaţi din Republica Moldova. La data de 28 august a.c., în jurul orei 01.30, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Iaşi au oprit în trafic, pe o stradă din municipiul Iaşi, o autoutilitară ce era condusă de un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din Republica Moldova. În urma controlului efectuat asupra vehiculului, în habitaclul acestuia au fost găsite mai multe colete, de dimensiuni mari, ambalate în folie de culoare neagră. Deoarece existau suspiciuni cu privire la conţinutul acestora, coletele au fost verificate, iar în interior au fost găsite pachete de ţigări de provenienţă Republica Moldova. Suspectul a fost condus la sediul Secţiei 4 Poliţie, pentru continuarea cercetărilor, iar în urma controlului amănunţit asupra autovehiculului au fost găsite 819.200 de ţigarete, pentru care nu existău documente de provenienţă. În continuarea cercetărilor, a mai fost identificat un alt bărbat, în vârstă de 33 de ani, tot din Republica Moldova, care conducea o altă autoutilitară, în interiorul căreia au mai fost găsite alte 332.800 de ţigarete de contrabandă. Şi cel de al doilea conducător auto a fost dus la sediul secţiei de poliţie pentru cercetări, ambele autovehicule fiind indisponibilizate, iar ţigaretele au fost ridicate, în vederea confiscării.
Calendar-posturi
Arhive lunare
- iunie 2016 (1)
- mai 2016 (1)
- iulie 2015 (1)
- iunie 2015 (2)
- mai 2015 (1)
- martie 2015 (2)
- februarie 2015 (7)
- decembrie 2014 (1)
- octombrie 2014 (4)
- septembrie 2014 (5)
- august 2014 (8)
- iulie 2014 (2)
- iunie 2014 (7)
- mai 2014 (6)
- aprilie 2014 (2)
- martie 2014 (12)
- februarie 2014 (14)
- ianuarie 2014 (11)
- decembrie 2013 (14)
- noiembrie 2013 (24)
- octombrie 2013 (28)
- septembrie 2013 (17)
- august 2013 (27)
- iulie 2013 (3)
- iunie 2013 (11)
- mai 2013 (16)
- aprilie 2013 (29)
- martie 2013 (11)
- februarie 2013 (9)
- ianuarie 2013 (24)
- decembrie 2012 (2)
- octombrie 2012 (4)
- septembrie 2012 (2)
- august 2012 (2)
- iunie 2012 (1)
- mai 2012 (1)
- aprilie 2012 (4)
- martie 2012 (7)
- februarie 2012 (10)
- ianuarie 2012 (12)
- decembrie 2011 (17)
- noiembrie 2011 (39)
- octombrie 2011 (27)
- septembrie 2011 (2)
- iulie 2011 (2)
- iunie 2011 (1)
- mai 2011 (25)
- aprilie 2011 (27)
- martie 2011 (38)
- februarie 2011 (31)
- ianuarie 2011 (8)
Cele mai bune posturi
Administrare
Afișări
- 1.272.052 hits
Contor trafic
document.write(unescape("%3Cscript src=%27http://s10.histats.com/js15.js%27 type=%27text/javascript%27%3E%3C/script%3E")); try {Histats.start(1,2582302,4,406,165,100,"00011111"); Histats.track_hits();} catch(err){};Vremea
Concursuri-publicitate
Horoscop