Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vrancea au prins, în flagrant delict, doi tineri în timp ce încercau să comercializeze mai multe plante de cannabis. În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, poliţiştii au descoperit şi alte plante de cannabis, la locuinţa unuia dintre suspecţi. La data de 22 august a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vrancea, au prins în flagrant delict doi tineri, de 22 şi respectiv 20 de ani, în timp ce încercau să comercializeze şapte plante susceptibile de a fi cannabis contra sumei de 500 de lei. În continuarea cercetărilor, au fost efectuate şase perchezitii domiciliare pe raza judeţului Vrancea, în urma cărora, au fost conduse pentru audieri încă patru persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 19 ani. În urma percheziţiilor efectuate, la locuinţa unuia dintre suspecţi, au mai fost găsite alte trei plante susceptibile de a fi cannabis. Faţă de patru dintre suspecţi a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiuni de constituirie a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri. Şi la Buzău, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău au efectuat mai multe percheziţii domiciliare la suspecţi de trafic de droguri de risc în urma cărora au descoperit o cultură formată din 116 plante de cannabis. La data de 23 august a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău au efectuat şase percheziţii domiciliare la locuinţele a două persoane suspectate de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, faptă incriminată şi sancţionată de Legea 143/2000. În fapt, cele două persoane sunt suspectate că ar fi cultivat, pe raza localităţii Podgoria, judeţul Buzău o cultură formată din 116 plante de cannabis.