Doi bărbaţi suspectaţi de comiterea unor tâlhării la benzinăria din comuna Floreşti au fost depistaţi de poliţiştii clujeni. Pe numele acestora fuseseră emise mandate de arestare preventivă în lipsă. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări privind 3 suspecţi care, în 25 iulie a.c., ar fi sustras, prin ameninţarea personalului aflat în serviciu, sumele de bani rezultate din încasări dintr-o benzinărie, situată pe DN 1 E 60, la ieşirea din comuna Floreşti înspre comuna Gilău. Unul dintre suspecţi îndeplinea atribuţiuni de pază la benzinărie şi era de serviciu în momentul comiterii faptei. În urma cercetărilor a fost găsită arma folosită de suspecţi, aceasta fiind destinată aruncării de substanţe iritant lacrimogene. Toţi cei 3 suspecţi au fost arestaţi pentru o perioadă de 29 zile, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. De menţionat că, la data de 25 iulie a.c., în jurul orei 00:15, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a fost sesizat cu privire la faptul că, în incinta benzinăriei situată pe DN 1 E 60, la ieşirea din comuna Floreşti înspre comuna Gilău, angajaţii au fost ameninţaţi de două persoane necunoscute şi deposedaţi de sumele de bani rezultate din încasări. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi suspecţi, care purtau cagule din material textil, de culoare neagră, au pătruns în benzinărie. Aceştia au ameninţat, cu un pistol cu jet, cu substanţă iritant – lacrimogenă, solicitând celor trei angajaţi aflaţi în serviciu să predea banii aflaţi în casa de bani şi în seif. Angajaţii au predat suspecţilor sumele de bani deţinute la sediul benzinăriei, după care cei doi au părăsit locul faptei cu un autoturism. Doi tineri, suspectaţi de săvârşirea infracţiunii de şantaj, au fost surprinşi în flagrant delict de poliţiştii clujeni şi reţinuţi. Tot în judeţul Cluj, la data de 22 august a.c., doi tineri, un bărbat, de 28 de ani şi o femeie, de 19 ani, ambii din municipiul Turda, au fost surprinşi în flagrant în timp ce primeau de la partea vătămată suma de 300 de lei. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că suspecţii, în perioada octombrie 2012 – august 2013, ar fi pretins şi primit de la un bărbat din municipiul Turda diverse sume de bani pentru a nu divulga informaţii compromiţătoare. Bărbatul ar fi exercitat asupra victimei ameninţări cu acte de violenţă, atât direct, cât şi prin mijloace de comunicare, voce şi text, precum şi violenţe fizice, pentru obţinerea sumelor de bani. Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda au dispus începerea urmăririi penale faţă de cei doi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin.1 din Codul Penal. Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar vineri, Judecătoria Turda a emis pe numele bărbatului mandat de arestare preventivă pentru 20 de zile.