P1370979Inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel dr. Ion BURLUI, a preluat în această dimineaţă conducerea forţelor angrenate în misiunea de stingere a incendiului, izbucnit la fondul forestier din localitatea Borşa, Vârful Toroioaga din judeţul Maramureş. La acţiunea de stingere care se manifestă la o altitudine de circa 1400 metri, sunt angrenaţi peste 200 de pompieri militari ai serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă din judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, sub coordonarea subprefectului judeţului – Pamfil BERCEAN. De precizat că, două echipe conduse de primul adjunct al inspectorului şef, Lt.col. Sorin POPOVICI, specializate pentru intervenţii la incendiile de pădure ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” al Judeţului Suceava, cu tehnică adecvată, s-au deplasat la Borşa, în sprijinul colegilor lor. Dificultatea intervenţiei a făcut ca salvatorilor să li se alăture 100 de jandarmi, 85 de silvicultori, 15 pompieri voluntari, 20 cadre ale poliţiei de frontieră, precum şi oficialităţi locale şi judeţene care au suplimentat transportul în zona de manifestare. De asemenea, pentru eficientizarea misiunii de localizare şi lichidare a incendiului, forţelor de la sol le-au venit în sprijin două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţiei din cadrul Ministerul Afacerilor Interne, adaptate cu dispozitive speciale de stingere – Bambi-Bucket. În urma eforturile concertate ale forţelor participante, duminică după amiază incendiul a fost localizat.