logoA doua natură a fiinţei umane, jocul, ca fenomen complex ce conduce la construirea pe sine a individului, din interior, are o istorie care se pierde în negura vremii. Practic, aşa cum spunea Johan Huizinga, jocul este mai vechi decât cultura, decât însăşi civilizaţia, pentru că animalele spre exemplu, n-au aşteptat apariţia şi intervenţia omului pentru a învăţa să se joace. Jocul ca apanaj al copilăriei reprezintă o lume paralelă în care totul este posibil şi permis şi unde individul aflat la început de drum reprezintă centrul universului creat tocmai de acesta. Orice joc se bazează pe imagini, pe receptarea lor vizuală şi apoi pe „prelucrarea” acestora de către creier. Din acest motiv există o continuă preocupare a creatorilor de jocuri pentru oferirea de imagini spectaculoase, incitante, care să menţină treaz interesul utiliztorului. Impactul jocurilor pe calculator asupra copiilor a fost unul de de-a dreptul devastator tocmai datorită faptului că imaginile care se succed pe monitor sunt mereu fascinante şi pline de neprevăzut. Părerile sunt însă împărţite în ceea ce priveşte accesul copiilor sau îngrădirea acestuia la jocurile pe calculator. Dacă unii susţin că ele crează dependenţă şi incită chiar la violenţă, cei mai mulţi sunt de părere că sunt chiar necesare în viaţa oricărui copil pentru că formează deprinderi, sporesc ambiţia, spontaneitatea, spiritul de analiză şi de competiţie. Evident că toată această controversă, adevărul e undeva la mijloc, pentru că absolut niciun lucru făcut cu măsură nu devine nociv. Personal, consider că jocurile cu maşini reprezintă cel mai inofensiv produs al companiilor de gamming, fiind perfecte pentru sporirea atenţiei şi dezvoltarea reflexelor indivizilor. E de remarcat preocuparea companiilor de gen pentru contiunua perfecţionare a jocurilor cu maşini prin personalizări complexe, prin adresabilitate şi accesibilitate. Finalmente, totul seamănă perfect cu nişte simulări auto, care nu pot fi decât benefice pentru orice viitor conducător de autovehicule.