botine-tower-brown-3215-i116593-3Moda omului activ este moda elementelor coordonate: armonie de formă, de stil şi de culori, simplitate, firesc, naturaleţe, inteligenţă! Simplitatea gătelii şi a vorbirii, cumpătarea, iată podoabe ale naturii.
Moda are logica şi un echilibru al ei. Poate chiar şi eleganţa. Moda reprezintă o necesitate, eleganţa un rafinament, moda înseamnă „ce se poartă”, eleganţa „cum se poartă”. Cu bunul simţ te naşti, buna-cuviinţă ţi-o dau părinţii, ţinuta şi eleganşa ţi le cultivi. Expresie a unei anumite delicateţi sufleteşti, a unui fel de a te misca, de a vorbi, de a te îmbrăca şi de a comunica, ţinuta noastră, în toate împrejurările, face trecerea de la utilitate la eleganţă. Dacă moda e capricioasă şi frumuseţea trecătoare, eleganţa poate fi statornică şi poate să ne însoţească toată viaţa. botine-rako-khaki-i116365-3O femeie inteligentă ştie să se îmbrace, după posibilităţi, conform siluetei, vârstei ţi ocaziilor, filtrând şi alegând cu discernământ ceea ce i se potriveşte, ceea ce-i dă farmec, ceea ce îi întregeşte personalitatea, ceea ce realizează echilibrul şi armonia eleganţei. Farmecul şi eleganţa sunt deasupra modei.
Pentru tineret, regulile vestimentare sunt ceva mai îngăduitoare. Tinereţea este exuberantă, este sete de acţiune, cu fireasca ei frământare. Tocmai de aceea pentru respectiva categorie de vârstă se recomandă botine cu platforma şi botine ieftine de la TinaR.