385210_373007779462548_1777028610_nVreau să vă vorbesc despre viaţa la cămin, cel puţin din complexul Regie, unde este un trai frumos, de studenţie, însă, care are defectele lui.
Ce vreau să evidenţiez este faptul că în momentul de faţă în complexul Regie din Bucureşti (cel mai mare complex de cămine din România), un complex ce aparţine Universităţii Politehnica din Bucureşti, având peste 30 de cămine, nu au fost făcute mari renovări faţă de anii trecuţi, iar în anumite blocuri încă continuă să se plângă studenţii de condiţiile de cazare.
Într-adevăr, nu trebuie să te astepţi să fie un hotel, însă, este nevoie să ai condiţii bune, că doar eşti student şi plăteşti să locuiesti aici.
Anul trecut am înţeles de la cei mai mari că a fost o problemă foarte mare cu gândacii şi cu insectele, o problemă ce greu a putut fi îndepărtată. Pot să vă confirme studenţii de anul 3-4 cum stăteau la ‘pândă’ cu insecticide şi spray-uri anti insecte.thuja-orientalis_15439
Trecând peste această parte destul de urâtă, vreau să spun că aici poţi găsi foarte multe lucruri frumoase, te poţi distra şi învăţa în acelaşi timp, poţi să socializezi, să-ţi faci noi prieteni, să înveţi şi să afli lucruri noi.
Deci DA! Poţi duce o viaţă foarte plăcută în complexul Regie, fie că are problemele sale.
Eu unul vreau să cumpăr în camera mea plante de apartament şi arbusti ornamentali.