Chiar dacă eu unul nu mai sunt același din ultimii doi ani (și mă refer aici strict la timpul avut la dispoziție), după cum nici SuperBlog nu mai e la fel ca în primele patru ediții, n-am vrut, totuși, să ucid spiritul de competiție, motiv pentru care am decis ca înainte de a fi…făcute jocurile să mă înscriu și la ediția din acest an a celei mai populare competiții rezervate bloggerilor autohtoni: SuperBlog 2012. Așadar, stați pe-aproape în următoarele două luni…pentru că altfel nici nu știți ce pierdeți! banner Particip la Superblog2012