Dorin Magda (foto), primarul comunei Cârţişoara, judeţul Sibiu, este acuzat că a înjunghiat un alt bărbat cu un cuţit într-o altercaţie ce a avut loc într-un bar din localitate. Potrivit prim procurorului adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Adriana Şandru, incidentul a avut loc în noaptea de 24 spre 25 martie. Primarul comunei sibiene a fost implicat într-o altercaţie în urma căreia un alt bărbat, Nicula Adrian, a fost transportat la spitalul din Făgăraş, după ce a fost înjunghiat. „ Dorin Magda este acum cercetat pentru lovire şi port ilegal de cuţit. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat”, a declarat Adriana Şandru. Nu a fost încă stabilită cauza altercaţiei. Primarul comunei Cârţişoara se află internat la spital după ce a fost şi el lovit de o a treia persoană ce se afla împreună cu victima. Acesta este internat la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu cu un traumatism cranio-cerebral. Potivit Adrianei Şandru, nu a fost depusă încă nicio plângere din partea persoanelor implicate în altercaţie, dar acest lucru se poate întâmpla în următoarele două luni.