Poliţiştii de investigaţii criminale au identificat două persoane din Republica Camerun, suspectate că au înşelat un bărbat cu suma de 25.000 de euro. Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov, în perioada decembrie 2011 –ianuarie 2012 au documentat activitatea infracţională a doi cetăţeni camerunezi suspecţi de comiterea unei infracţiuni de înşelăciune. S.B., din localitatea Jilava, a sesizat poliţiştii că, în urma scoaterii la vânzare a unui imobil, a fost contactat telefonic de o persoană, care se arăta interesată de ofertă, ulterior, prezentându-se la domiciliul acestuia doi cetăţeni de origine africană în vederea încheierii tranzacţiei. Astfel, „potenţialii cumpărători” au pretins că vor achita contavaloarea imobilului în numerar, însă bancnotele pe care le deţin sunt murdare şi pentru curăţarea acestora, printr-o metodă cunoscută de ei, este necesar ca printre bancnotele murdare să fie introduse şi bancnote curate. Suspecţii i-au solicitat părţii vătămate suma de 25.000 de euro, bani pe care i-au împachetat într-o folie de aluminiu împreună cu “banii murdari“, apoi au injectat presupusa soluţia de curăţare şi i-au spus acesteia să nu umble la pachet timp de 12 ore. Profitând de un moment de neatenţie a părţii vătămate au înlocuit pachetul iniţial, cu un alt pachet, în care se aflau doar hârtii murdare. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii i-au identificat pe T.E.P., de 35 de ani şi pe E.E.C., de 27 de ani din Republica Camerun, suspecţi de comiterea faptei. T.E.P. este cercetat în stare de libertate , iar E.E.C., va fi prezentat în data de 14 ianuarie a.c., Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.