Doi tineri sunt suspectaţi de către poliţişti că au încercat să introducă într-un penitenciar substanţe halucinogene, asupra lor fiind găsite mai multe punguţe cu substanţe vegetale şi substanţe granulate. Poliţiştii B.C.C.O. Craiova – S.C.C.O. Mehedinţi şi procurorii D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Mehedinţi, efectuează cercetări faţă de cei doi tineri ,suspectaţi de trafic de droguri de risc. Astfel, joi, poliţiştii au fost sesizaţi de către lucrătorii din cadrul Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin că asupra suspecţilor I.S.G. de 20 de ani şi S.V.G. tot de 20 de ani, ambii din Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, au fost găsite mai multe pungi cu narcotice. La controlul efectuat asupra bagajului pe care aceştia intenţionau să-l dea lui B. R. A., încarcerat la penitenciarul Drobeta-Turnu Severin, au fost descoperite 12 punguţe din material plastic transparent, care conţineau substanţă vegetala de culoare verde-oliv, cu miros înţepător şi două punguţe din material plastic transparent, care conţineau substanţă granulată de culoare brun-oliv cu miros înţepător, disimulate în căptuşeala unei geci de fâş. Acestea au fost ridicate în vederea efectuării cercetărilor, urmând să fie analizate în cadrul Laboratorului de analize fizico-chimice al I.G.P.R. Cei doi suspecţi au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Mehedinţi, iar în urma audierii de către procuror, s-a luat măsura reţinerii pe o perioada de 24 de ore a lui I.S.G. urmând ca vineri să fie prezentat Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, S.V.G. urmând a fi cercetat în stare de libertate.

Anunțuri