Archive for Decembrie, 2011



Un număr de 24 iubitori ai aventurii şi ineditului, în marea lor majoritate cetăţeni străini, îşi vor petrece noaptea dintre ani la restaurantul celui mai nou Hotel de Gheaţă construit la Bâlea Lac. Turiştii vor beneficia de un “tratament culinar” cu adevărat deosebit, ce conţine mâncăruri din cele mai sofisticate, cum pot fi găsite în marile restaurante ale Europei, toate acestea fiind asortate cu vinuri din cele mai bune, dar şi cu alte băuturi fine. O parte a meniului din noaptea de Revelion va fi servită pe platouri de gheaţă, iar unele dintre băuturi pot fi servite din celebrele pahare de gheaţă. Pe lângă măncărurile şi băuturile sofisticate, cei ce au ales “palatul de cleştar” de la Bâlea Lac pentru petrecerea celei mai importante nopţi a anului vor avea parte de un program muzical special pregătit, precum şi de mai multe surprize ale organizatorilor, astfel încât această aventură să fie una cât mai plăcută, cu adevărat memorabilă.
De asemenea, pe toată durata nopţii va fi deschis şi barul hotelului.La finalul petrecerii, cei mai mulţi dintre clienţii Ice Restaurant se vor retrage în camerele amenajate în Hotel of Ice şi vor încerca , unii pentru prima dată în viaţă, experienţa deosebită de a dormi înconjurat de gheaţă, la o temperatură apropiată de 0 grade Celsius. Anul acesta, solicitările pentru cazare şi masa de Revelion în mirifica locaţie de la Bâlea Lac, unică în regiunea de sud- est a Europei, au fost foarte mari, depăşind cu mult capacitatea acestui obiectiv. Primele rezervări pentru Revelionul 2012 la Hotel of Ice Bâlea Lac au fost făcute încă din vara lui 2011.


Pot spune că, atât cât îmi permite timpul, rămân un cinefil împătimit. Nu am neapărat o categorie anume de filme, pe care îmi place să le urmăresc, însă efectele speciale ale unor pelicule mă atrag în mod deosebit. Dintotdeauna am căutat să aflu cum se realizează acestea, cu câte eforturi și cheltuieli. Deunăzi am reușit să văd, efectiv, cum anume poate fi tăiată o jugulară la frizer sau cum poate fi realizată propria…autopsie. Așa după cum se poate constata mai jos, chiar dacă nu pot fi considerate amuzante culisele realizării unor astel de scene horror sunt cât se poate de ineresante.





Gemenele în vârstă de 22 ani, Karissa și Kristina Shannon au semnat, în aceste zile, un contract în valoare de un milion de dolari cu o televiziune din Marea Britanie, pentru o orgie sexuală în direct. Intitulat „Big Brother-ul celebrităților”, show-ul de televiziune este programat anul viitor la Londra, însă până în prezent a confirmat participarea doar cunoscutul cântăreț homosexual Boy George. Obişnuite cu pensiunea Playboy, acolo unde, timp de doi ani, au împărţit acelaşi pat cu „tăticul Playboy”, Hugh Hefner, gemenele porno promit sex la greu și nu se vor feri s-o facă şi una cu cealaltă, dacă partenerii din casa Big Brother nu vor fi…suficienți și, mai ales, nu le vor satisface!


De mai bine de 11 ani, un sibian este așteptat acasă de părinții săi, originari din localitatea vâlceană Câineni, deși acesta este dat dispărut încă din iulie 2000. Pe atunci în vârstă de 21 de ani, Ion Horumba a plecat de acasă (în cea de-a treia zi de Paști) cu intenția de a ajunge în Germania, pentru un curs de calificare la care fusese trimis de firma de construcții la care tocmai se angajase. După cele trei luni scurse, părinții au aflat cu stupoare că fiul lor nici măcar nu mai ajunsese la serviciu, nimeni neștiind absolut nimic despre el. Chiar dacă aceștia cunosc faptul că băiatul lor împrumutase o sumă importantă de bani de la niște cămătari pentru a-și cumpăra un autoturism, ei nu pot crede că aceștia l-au asasinat sau că și-ar fi pus singur capăt zilelor. Cea mai plauzibilă varinată rămâne aceea a înscenării morții tânărului, pentru a scăpa de datornici.


În județul Sibiu, în ziua de Crăciun, au venit pe lume 10 bebeluși. La Maternitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență s-au născut, de Crăciun, 7 copilași: 3 fetițe și 4 băieței. Majoritatea au primit numele Cristina sau Cristian, în timp ce la Mediaș au venit pe lume 3 copilași. Dacă nu ați fost martori la nicio naștere în toată viața dumneavoastră, „Caleidoscop” vă oferă acest lucru, în exclusivitate:


O tânără din Mehedinţi a fost surprinsă în flagrant de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T., în timp ce încerca să vândă peste 230 de grame de cocaină. La data de 21 decembrie a.c., poliţişti din cadrul B.C.C.O. Craiova – S.C.C.O. Mehedinţi şi B.C.C.O. Timişoara – Serviciul Antidrog, beneficiind de suportul tehnic şi informativ al Direcţiei de Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., cu sprijinul ofiţerilor D.G.I.P.I., au organizat si desfaşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri, pe raza judeţului Timiş, respectiv a municipiului Timişoara. Cu această ocazie, în jurul orei 24.00, a fost prinsă în flagrant Olguţa B., de 22 de ani, din comuna Gogoşu, judeţul Mehedinţi, în timp ce încerca să vândă unei persoane 233 grame de cocaină, cu suma de 9.000 de euro. În urma cercetărilor s-a stabilit că drogurile proveneau din Italia, fiind introduse în aceeaşi zi în ţară, disimulate în bagaje, într-un autoturism al unor cunoştinte.Anterior prinderii în flagrant, suspecta a trimis la Dr. Tr. Severin, din Italia, un alt colet în care erau disimulate, într-un joc de poker, 4 grame de cocaină, drept probă. În urma probatoriului administrat în cauză, tânăra a fost reţinută pentru 24 de ore de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinţi, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 2, alin. 2, art. 3 alin. 2 si art. 4 alin. 2 din Legea 143/2000, urmând ca astăzi aceasta să fie prezentată Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.


Un număr de 18 tineri snowboarderi din toată țara au participat duminică la World Snowboard Day, primul eveniment găzduit de Arena Platoș. Tineri practicanţi ai sporturilor de iarnă au participat duminică, în resortul de schi şi snowboard Arena Platoş, la primul eveniment al sezonului, World Snowboard Day. Ziua internațională a snowboardului a fost sărbătorită în peste 110 resorturi, din 31 de țări. „Din păcate nu am avut condițiile pe care ni le-am dorit. Vremea nu a fost deloc generoasă cu noi în ultimele săptămâni dar am reușit să producem suficientă zăpadă pentru a acoperi pârtia în condiții bune pentru desfășurarea unui concurs. Numărul concurenților și satisfacția pe care ei au avut-o ne îndreptățește să credem că World Snowboard Day la Arena Platoș a fost un succes”, spune Martin Freinademetz, organizatorul competiției. Pe lângă concurenții din județul Sibiu, la Arena Platoș au sosit snowboarderi din București, Constanța, Cluj, Miercurea Ciuc și chiar Baia Mare. Concursul de freestyle a început cu o sesiune de antrenamente, urmată de sesiunea de calificări. Sportivii care au trecut cu bine peste primele „focuri” ale competiției s-au calificat în finală. Snowboarderii au fost împărțiți în două categorii de vârstă. La categoria peste 18 ani, câștigătorii au fost:
• Locul I: Kinda Geza
• Locul II: Vladimir Brezovski
• Locul III: Mircea Lungu & Ilie Stupar
La categoria copii câștigatori au fost desemnați:
• Locul I: Mihnea Groșeanu
• Locul II: Radu Stolz & Santiago Freinademetz
World Snowboard Day la Arena Platoș s-a încheiat cu vizionarea unui documentar despre snowboard, „Sleeping Giants”, în noul apres-schi al resortului. La începutul lunii ianuarie, între 6 și 8 ianuarie, Arena Platoș va găzdui concursul internațional de snowboard Transilvania Rookie Fest. Concursul se adrezează tinerilor sub 18 ani și face parte din World Rookie Tour, competiție ce se desfășoară în mai multe țări printre care Italia, Franța, Canada, Cehia, Chile sau Australia. Transilvania Rookie Fest este prima etapă din această competiție internațională.


La data de 14.12.2011, poliţiştii Formaţiunii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Abrud, judeţul Alba, l-au identificat pe principalul suspect de comiterea unei infracţiuni de înşelăciune, faptă prin care a produs un prejudiciu de 10.000 de lei. Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că, la data de 11.11.2011, C.E., de 20 de ani, din municipiul Brăila, a trimis un mesaj pe telefonul mobil unei persoane din comuna Roşia Montană, judeţul Alba, prin care o anunţa că a câştigat un premiu în valoare de 15.000 euro din partea unei cunoscute companii de telefonie mobilă, cu condiţia de a depune suma de 10.000 lei la un oficiu poştal din Brăila. Victima a depus suma de bani pe numele suspectului, moment din care acesta nu a mai răspuns la telefon. În cursul zilei de miercuri, suspectul a fost reţinut în baza unei ordonanţe urmând ca azi, 15.12.2011 acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni, cu propunerea de sesizarea instanţei de judecată şi arestarea preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune.


Deşi n-au trecut decât zece zile de la începerea lucrărilor, noul Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac începe să capete contur. Pe zi ce trece, “construcţia” de gheaţă, zăpadă şi apă îşi măreşte proporţiile, apar elemente noi din viitorul hotel, astfel că, dacă nu vor interveni probleme deosebite sau dacă vremea nu le va juca feste, echipa de 20 de constructori va putea finaliza cea mai mare parte a lucrărilor până în ajunul Crăciunului. Până în acest moment, pentru Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac au fost folosite aproape o mie de “cărămizi” din gheaţă cristalină, decupate direct din lacul Bâlea, precum şi sute de tone de zăpadă şi apă. Cum s-a întâmplat şi în sezoanele anterioare, Hotel of Ice va fi deschis pentru vizitare în ziua de Crăciun, tot de atunci urmând a fi disponibile şi primele camere pentru cazarea oaspeţilor. De asemenea, în acest an Moş Crăciun va aduce turiştilor ce vor veni să vadă Hotelul de Gheaţă, barul şi restaurantul ce vor funcţiona în interiorul ineditului obiectiv, astfel că cei interesaţi se vor putea bucura de băuturile preferate, servite în pahare de gheaţă şi de meniul special, servit pe platouri de gheaţă. Hotel of Ice- Bâlea Lac, conceptul avrigeanului Arnold Gunter Klingeis, a ajuns la cel de-al şaptelea sezon şi va constitui din nou, cu siguranţă, unul dintre reperele obligatorii pentru iubitorii turismului montan, pasionaţii de adrenalină, frumos şi inedit de la noi din ţară şi nu numai. Curioşii, pot vedea cu proprii ochi cum „creşte” Hotelul de Gheaţă vizitând şantierul acestuia de la Bâlea Lac.


Cindy’ Lee (foto), preşedinta Partidului Plăcerilor din Franţa vrea să acceadă în cea mai importantă demnitate din stat, aceea de succesoare a lui Nicolas Sarkozy. Pentru a fi cât mai comvingătoare ea şi-a început în forţă campania electorală. Chiar de Sf. Nicolae (probabil fără nicio aluzie la patronimicul preşedintelui în exerciţiu al Franţei), diva a defilat îmbrăcată doar în bikini pe străzile de pe Champs-Elysee, sub privire admirative ale barbaţilor care i-au promis că-i vor acorda masiv votul lor.