Ultima etapă (cea de-a 33-a) a concursului de anduranţă SuperBlog (ediţia a IV-a) este rezervată propunerilor făcute organizatorilor de către participanţii la acest megaconcurs. Au fost două luni pline, cu înfruntări de idei şi de opinii, cu refulări, încrâncenări, critici vehemente şi mai puţină…decenţă. Personal ţin să felicit echipa care an de an organizează concursul în speţă (inclusiv în vremuri de criză), fiind – cel puţin prin prisma valorii totale a premiilor acordate – cel mai important pentru bloggerii din România. Ca orice competiţie şi aceasta are regulile sale, nu tocmai perfecte, însă perfectibile. Prea multe obiecţii nu am, poate doar câteva remarci. În primul rând sunt total de partea celor care susţin menţinerea “misterului” probelor. E un concurs şi e total nefiresc ca probele să fie cunoscute încă de la debutul acestuia. Nu sunt însă de acord, pentru că nu este fair-play pentru ceilalţi competitori, invitarea la microfonul emisiunilor dedicate a unor concurenţi aleşi de către organizatori. Se nasc astfel suspiciuni, interpretări, cum că aceştia ar fi “protejaţii” organizatorilor. Iar dacă facem referire strict la actuala ediţie se poate constata că majoritatea concurenţilor invitaţi în emisiunile Radio Lynx au reuşit să se claseze destul de…sus! Cel mai corect ar fi ca absolut toţi cei care au ceva de spus (legat strict de SuperBlog) şi vor să o facă, să aibă în mod egal respectiva posibilitate. De asemenea aş propune să nu mai existe penalizări pentru întârzieri ale concurenţilor la postarea articolelor ci, efectiv, eliminare! Adică toţii întârziaţii să nu mai aibă dreptul de a-şi posta pe platformă “operele”, după data limită stabilită. Altfel, spiritul de competiţie mi se pare oarecum “ucis” prin menţinerea unei plaje atât de largi (25 de locuri!!!) pentru premiile cu o valoare a voucherului de 100 $. Acestea ar trebui să descrească fie şi doar cu 5-10 $ pentru fiecare clasare inferioară a concurenţilor. În plus, chiar dacă se cunoaşte faptul că ASUS este sponsorul principal al concursului, câştigătorii cu valori mici ale voucherului ar trebui să aibă libertatea de a alege orice produs (indiferent de marcă) oferit de site-ul partener. În rest, toate bune şi frumoase şi să ne revedem sănătoşi anul viitor, la următoarea ediţie SuperBlog! Sărbători fericite şi “LA MULŢI ANI”!

Anunțuri