A sosit timpul să ne despărţim de SuperBlog, după două luni în care ne-am suportat – mai greu sau mai uşor – unii pe alţii, pentru că nu toţi am fost “compatibili”. Pe aceeaşi lungime de undă cu organizatorii au fost însă partenerii media ai acestui megaconcursului, care tocmai şi-a consumat cea de-a patra ediţie. Evident că din punct de vedere al impactului şi al “acoperirii”, în selecta listă a celor care au contribuit la reuşita SuperBlog se detaşează TVR-Zon@ IT prin portalul său dedicat, care i-a “ademenit” pe participanţi, în vederea înscrierii, cu un netbook ASUS VX6 Lamborghini. RadioLynx a fost însă cel mai fidel dintre parteneri, implicându-se cu o probă opţională pentru concurenţi, dar mai ales prin găzduirea de emisiuni tematice săptămânale. Autointitulată “cea mai mare revistă de telecomunicaţii din Europa”, publicaţia Connect a lansat şi ea invitaţia de a participa la SuperBlog printr-un post datat 27 septembrie 2011. Personal n-am sesizat niciun fel de implicare a portalului online PhotoMagazine în prezentarea ultimei ediţii a concursului, însă fiind un vechi şi constant partener al organizatorilor, în special prin galeriile foto tematice precum şi altele extrem de incitante merită a fi amintit. Comunitatea femeilor senzaţionale 121.ro n-a ratat nici în acest an prezentarea cu lux de amănunte a SuperBlog, inclusiv cu declaraţii din partea sponsorilor şi a organizatorilor. Revista MediaLOOK cu informaţii de ultimă oră despre sponsorul principal al concursului, ASUS reprezintă, efectiv, un ghid complet al noutăţilor din domeniul IT. PRwave, website complet şi complex a adus şi el la cunoştinţa celor interesaţi detalii despre “Cum să câştigi în două luni mai mult decât 99% din bloggerii din România”. Acelaşi text dar şi sfaturi pertinente pe parcursul desfăşurării concursului şi din partea celui de-al doilea câştigător al SuperBlog, Bogdan Mihălaşcu, în al său portal MoneyWatch.ro. Ultimii – dar nu cei din urmă – parteneri media ai ediţiei a IV-a SuperBlog au fost Manuel Cheţa (câştigătorul ediţiei precedente a concursului) şi Alexandra Verzeş, o altă obişnuită participantă şi laureată a SuperBlog, care au postat periodic pe site-urile proprii, Obisnuit.eu şi respectiv LexaVerzes.ro, detalii despre desfăşurarea consursului.
Articol scris pentru cea de-a 32-a etapă a SuperBlog.

Anunțuri