Această prezentare necesită JavaScript.

’’Organul’’ şi purtătorul său de cuvânt au dat (adânc) cu băţul în baltă, miercuri, atunci când au dorit să informeze opinia publică, în legătură cu o captură record de ţigări de contrabandă. Iată mai jos textul integral al comunicatului Direcţiei Informare şi Relaţii Publice din cadrul MAI:
’’Poliţiştii de frontieră maramureşeni au surprins şi reţinut în flagrant cinci persoane care se deplasau de la linia de frontieră către interior. Aceştia transportau cu ajutorul a 17 cai, la o altitudine de peste 1.700m, 148 de colete ambalate în folie de culoare neagră ce conţineau ţigări de contrabandă. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării iar cei cinci maramureşeni s-au ales cu dosare penale.
*Un foc de armă a răsunat azi dimineaţă în munţii Maramureşului. Acesta a fost tras de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Valea Vişeului pe timpul prinderii în flagrant a unui grup de contrabandişti. Evenimentul a avut loc la o distanta de 2 km de la frontiera de stat, în muntele Şerban, la o altitudine de peste 1.700 m.
Astfel, în jurul orei 04.00, lucrătorii noştri au observat un grup de persoane şi mai mulţi cai care se îndreptau, dinspre linia de frontieră către interiorul ţării, pe o cărare de munte.
Caii folosiţi la transportul ţigărilor au fost încărcaţi cu aproximativ 9 baxuri fiecare. Coborând în şir indian la distanţă de câţiva zeci de metri unul de celalalt, bărbaţii au încercat să treacă neobservaţi de poliţiştii de frontieră.
Lucrătorii noştri au procedat la imobilizarea suspecţilor. Pentru reţinerea a 5 dintre ei poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească, conform legii, armamentul din dotare tragând un foc de avertisment în plan vertical, celelalte persoane reuşind să fugă în pădure.
Cei în cauză au încercat să introducă ilegal în România cu ajutorul a 17 cai 148 de baxuri cu ţigări. Acestea au fost încărcate de pe teritoriul ucrainean, dintr-un camion, după care suspecţii au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România prin zona alpină.
În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de aproximativ 73.710 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 640.000 lei.
Caii, persoanele reţinute precum şi ţigările au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea Vişeului pentru continuarea cercetărilor.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, intrarea sau ieşirea în/din ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat şi iniţierea sau constituirea ori aderarea la un grup infracţional organizat.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii de frontieră, fiind informate şi autorităţile ucrainene, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale’’.

Anunțuri