Managerul Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac, Leonard Klingeis, a declarat că încă se lucrează la conceptul ediţiei din acest an a obiectivului turistic. „Încă suntem în lucru şi în discuţii pentru ediţia din acest an a Hotelului de Gheaţă. Ceea ce ştim deja este că tot conceptul va fi axat pe muzică, dar nu ştim exact în ce formă”, a declarat Leonard Klingeis. Potrivit acestuia, denumirea care va fi folosită în acest an va fi Hotelul de Gheaţă România, deoarece firma se află încă în proces cu societatea din Suedia care susţine că a înregistrat brandul „Ice Hotel” – sub care a fost promovat hotelul de la Bâlea Lac la primele ediţii. „Suntem încă în proces cu suedezii. A fost al treilea sau al patrulea termen la Bucureşti. Procesul s-a tot amânat, fie pentru că nu au fost toate actele la dosar, fie pentru că au mai existat acte ce trebuiau traduse. Avocaţii noştri susţin că avem şanse mari ca brandul înregistrat de suedezi să fie anulat”, a declarat Leonard Klingeis. Lucrările la cea de-a şaptea ediţie a Hotelului de Gheaţă vor demara abia când vor permite condiţiile meteorologice, adică temperaturi scăzute şi strat abundent de zăpadă. Iarna trecută, conceptul a fost „Ice Hotel Cold Think”, fiecare cameră purtând numele unui filozof român sau străin.

Anunțuri