Archive for noiembrie 1, 2011



1. Când iarna chiar era ca vara
Şi-un soare cald ne mângâia,
De dictator scăpat-a ţara
Şi libertatea şi-o trăia!

2. Pe străzi puhoaie de români
În sânge îşi scăldau curajul
Căci unii nu erau hapsâni
Şi risipeau cu glonţ mirajul…

3. Dar nu e nou nimic sub soare
De când e lumea pe pământ.
Străbunii daci vroiau neatârnare
La fel au şi românii, idealul sfânt.

4. Dar ce înseamnă libertate,
N-a înţeles mereu oricare om.
Ieri, chiar de-au fost soră şi frate
Azi fiecare vrea să fie-autonom.

5. Că e român, maghiar sau chiar ţigan
Cu toţii au uitat de bicicletă
Şi-acum visează numai la ’’Merţan’’
La Monte Carlo, cluburi şi ruletă.

6. Le suflă vântu-n buzunare
Dar vor să pară neam de soi
Un rent a car şi au maşină tare
Deşi acas’, n-au nici un car cu boi.

7. Chiar regele şi împăratul
Ce printre romi şi-au pus coroana
Nepotul, sora şi cumnatul
Cu-autonom“rezolvă” toana!

8. Căci la Sibiu şi-aproape-n toată ţara
La-inchirieri masini nu-ţi trebe carte
În orice anotimp, iarna sau vara
Numai aici de libertate-a-i parte!

9. Şi uite-aşa ai autonomie,
Mobilitate cât cuprinde
Parcurgi la kilometri chiar şi-o mie
Şi nimeni nu te poate prinde!

10. De vrei un Opel, Skoda sau Fiat
Cu toate ai mobilitate
Trei sute dai ca să te simţi “băiat”
Şi zburzi o săptămână-n libertate.

11. Cam asta fu a paişpea probă
La SuperBlog ce-am scris-o-n versuri
Nu trebuie să fii de carte, tobă
Să poţi convinge nişte juri !

12. Şi asta-i autonomie
Să poţi să scrii o poezie
Să primeşti apoi multe puncte
Ca să devii blogger de frunte!

Reclame

Managerul Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac, Leonard Klingeis, a declarat că încă se lucrează la conceptul ediţiei din acest an a obiectivului turistic. „Încă suntem în lucru şi în discuţii pentru ediţia din acest an a Hotelului de Gheaţă. Ceea ce ştim deja este că tot conceptul va fi axat pe muzică, dar nu ştim exact în ce formă”, a declarat Leonard Klingeis. Potrivit acestuia, denumirea care va fi folosită în acest an va fi Hotelul de Gheaţă România, deoarece firma se află încă în proces cu societatea din Suedia care susţine că a înregistrat brandul „Ice Hotel” – sub care a fost promovat hotelul de la Bâlea Lac la primele ediţii. „Suntem încă în proces cu suedezii. A fost al treilea sau al patrulea termen la Bucureşti. Procesul s-a tot amânat, fie pentru că nu au fost toate actele la dosar, fie pentru că au mai existat acte ce trebuiau traduse. Avocaţii noştri susţin că avem şanse mari ca brandul înregistrat de suedezi să fie anulat”, a declarat Leonard Klingeis. Lucrările la cea de-a şaptea ediţie a Hotelului de Gheaţă vor demara abia când vor permite condiţiile meteorologice, adică temperaturi scăzute şi strat abundent de zăpadă. Iarna trecută, conceptul a fost „Ice Hotel Cold Think”, fiecare cameră purtând numele unui filozof român sau străin.