Această prezentare necesită JavaScript.

În ultima vreme sunt asaltat cu tot felul de SMS-uri care mă anunţă că sunt câştigătorul unor concursuri la care nici măcar nu am avut intenţia de a participa vreodată. În afară de SuperBlog 2011 pentru care (o dată cu articolul de faţă) bifez cea de-a 13-a etapă, nu prea am vreme de…pierdut, mai ales după ce am constatat că nici norocul nu-mi prea surâde. Aşa că, deunăzi, când am fost înştiinţat că sunt câştigătorul unui voucher, graţie căruia îmi pot împlini visul de a vedea Parisul, mi-am zis că iar sunt ţinta unor glume proaste ale unor escroci de duzină. Când însă, după numai câteva zile, am primit într-un plic recomandat voucherul cu pricina, expediat de NH Hoteles, mi-am zis imediat că “gluma” se îngroaşă. Cu atât mai mult după ce, verificând pe principalul motor de căutare, am realizat că firma asta chiar nu se joacă atunci când e vorba de a asigura clienţilor săi un sejur pe cinste. Şi, în plus, nu sunt nişte anonimi sau anodini pe piaţa de profil, ci reprezintă al treilea lanţ hotelier din Europa pe segmentul business, dispunând de 400 de hoteluri pe trei continente (Europa, America şi Africa), cu un total de aproape 60.000 de camere. Iar în una dintre acestea îmi voi petrece şi eu neaşteptata vacanţă. Aşadar mă îmbarc de urgenţă cu destinaţia Paris! Din adolescenţă îmi doream să văd Turnul Eiffel, Catedrala Notre Dame, Muzeul Luvru, Arcul de Triumf sau Grădinile Tuileries. Şi nu în ultimul rând să le cunosc (la ele acasă!) pe franţuzoaicele cărora demult li s-a dus buhul. NH Jolly Hotel Lotti (foto), destinaţia mea finală este îmbinarea perfectă a luxului, discreţiei şi ospitalităţii. Remarc asta de îndată ce am trecut pragul impozantei clădiri care tocmai a aniversat centenarul. Abia apuc să-mi declin identitatea că sunt luat “în primire” de o superbă blondă toată numai un zâmbet care îmi rosteşte profesional-mieros: “Je peux aider?” Da, aş avea nevoie de ajutor, pentru că sunt pe cale să mă pierd…în imensitatea clădirii cu 159 de camere şi 7 săli de conferinţă. Dar îmi revin repede pentru că mă aşteaptă surprize la tot pasul. În cameră, frumos rânduite pe o măsuţă, tronează un set de cosmetice “Aqua de la Tierra” într-un ambalaj oxobiodegradabil. E o inovaţie a brandului NH Hoteles, un fel de gel care curăţă instant mâinile, fără a fi udate. Astfel curăţit, sunt invitat apoi pe terasa hotelului de patru stele pentru prezentarea “programului” din zilele următoare, totul derulându-se în acordurile aproape imperceptibile ale unui blues care “acompaniază” cafeaua aburindă. Urc apoi în camera imensă, iluminată cu surse ecologice, abil mascate în perete, după care adorm aproape instantaneu în patul matrimonial în care m-am întins. A doua zi am timp să realizez că de fapt NH Hoteles e o adevărată industrie, un concept “WAKE UP TO A BETTER WORLD”, cu idei şi principii sănătoase (la propriu şi la figurat!), o…lume nouă pe care doar cei “aleşi” au posibilitatea de a o cunoaşte. Am rămas profund impresionat de tot ceea ce mi s-a “întâmplat” şi am decis că nici un efort nu va fi prea mare pentru un “come-back” în hotelul cu pricina, măcar acasă, în România, având în vedere că pe plaiurile mioritice NH Hoteles este prezent în Bucureşti şi la Timişoara.

Anunțuri