Această prezentare necesită JavaScript.

De când mă ştiu am fost un fan împătimit al mărcilor janoneze de autoturisme, între care s-a detaşat Toyota. Şi nu spun asta pentru că, în cadrul etapei a VIII-a a concursului SuperBlog 2011, trebuie să scriu un articol despre modelul Yaris (foto). Pur şi simplu am rămas impresionat după test-driver-ul de anul trecut de la Sibiu şi, în plus, am avut chiar şansa de a rula câțiva mii de kilometri cu un astfel de autoturism aparţinând vărului meu. Urmăresc tot ce e nou şi inedit despre Toyota, care a a fost declarată “brand-ul cel mai verde” la prima ediţie a topului “Cele mai verzi mărci la nivel mondial”, publicat în această vară de compania de consultanţă Interbrand. Nu mai spun că reclama din videoclipul de mai jos – deopotrivă sugestivă şi distractivă – dovedeşte o dată în plus că, pentru a pilota o astfel de maşină, niciun sacrificiu nu e prea mare, nici măcar acela de a…trece prin apă şi prin foc! Modelul Yaris Noua Generaţie care respectă cele mai înalte standarde de siguranţă şi calitate este o maşină de oraş compactă şi ingenioasă. Stilat şi agil, Noul Yaris (care începând de anul viitor va avea şi o varintă Hibrid) dispune de un interior spaţios şi confortabil şi de o tehnologie accesibilă utilizatorului. Aceasta include sistemul mutimedia Toyota Touch – sistem inteligent de acces şi control al funcţiilor on-board, cu ecran tactil de 6.1″, color şi cameră video pentru marşarier. Toyota Touch & Go* adaugă acestuia sistemul de navigaţie şi serviciile web. Sistemul revoluţionar pe care îl au la îndemână şoferii , le oferă acestora posibilitatea celei mai plăcute alternative în cazul unor ambuteiaje, staţionări la semafor sau chiar pe timpul spălării autoturismului. Iar asta pe lângă informaţiile legate de navigare, servicii, aplicaţii pe care pilotul le poate obţine…instant! Concret, iată ce oferă sistemul multimedia pe partea sa de “audio”: prezentarea tuturor posturilor fr radio recepţionabile: audiţia CD-playere-lor compatibile MP3/WMA: conectarea MP3-playere-lor portabile, respectiv a iPod-urilor şi posibilitatea identificării listei de redare, a interpretului, albumului, piesei, etc. Legat de navigaţie, şoferii dispun în orice moment al călătoriei de o hartă care oferă informaţii complete despre trasee, rute, condiţii meteo şi alte informaţii utile din trafic. Funcţia Bluetooth asigură recepţia şi transmiterea SMS-urilor, afişează imaginile pentru contactele din agenda telefonică şi, evident, conectarea la servicii on-line.

Anunțuri