Nu fac parte din categoria fanilor care cad pe spate atunci când aud sau îl văd pe Șerban Huidu, dar nici a celor care nutresc o ură viscerală față de…cârcotaș. As putea spune că e un personaj agreabil, dacă nu ar fi atât de infatuat. Sau mai exact spus, dacă nu ar fi devenit din momentul în care a ajuns să se creadă vedetă. Pentru mine, care sunt om de presă, Huidu nu e altceva decât un om de televiziune, o persoană publică și nimic mai mult! Mă recunosc, uneori, în stilul său caracteristic de a face presă, dar nu am nimic în comun cu excesele și superioritatea afișate ostentativ de acesta. Ca atare nu pot deplânge ceea ce i s-a întâmplat cârcotașului, care are trei morți pe conștiință. Chiar dacă ar trebui, poate, să existe solidaritate de breaslă sau măcar de…zodie. Adică și eu sunt șofer (cu peste 200.000 de kilometri parcurși) și, în plus, născut în zodia Racului. E într-adevăr o zodie „păcătoasă”, dar în acest caz zicala potrivit căreia norocul este așa cum si-l face omul, e mai plină de substanță ca niciodată. Și eu schiez, dar n-am ținut morțiș să o fac pe pârtiile din Austria, iar în privința șofatului o fac cu multă responsabilitate, dovadă faptul că nu am avut suspendat nici măcar o singură zi dreptul de a conduce. În cazul lui Huidu sunt invocate însă și blestemele. Eu personal cred în puterea lor, mai ales că în cei 22 de ani de gazetărie am întâlnit mai multe cazuri și situații cărora nimeni nu le-a putut da o explicație…științifică! Iar astfel de afurisenii nu le-aș căuta doar în familia lui Huidu. Oare familia fostului senator Matei Vintilă, cu a cărui fiică, Cristina, este căsătorit Șerban este ea atăt de ingenuă, fără pic de pete existențiale? N-aș prea crede mi ales că e vorba de un politician care s-a aflat la putere, strângând o avere frumușică în timpul mandatelor sale de parlamentar. Pentru că e clar de unde vin banii lui ginerică pentru motoare și mașini puternice. Ca om de radio și televiziune, Șerban Huidu n-ar fi reușit să câștige într-atât încât să-și permită jeep de 100.000 de euro, dar și satisfacerea altor plăceri…vinovate! Concluzia e cât se poate de clară – Șerban Huidu a fost tot timpul cârcotaș cu legea și norocul. Pe una a sfidat-o, pe celălalt l-a forțat. Iar când cele două s-au intersectat, nici norocul și nici legea nu au mai fost de partea sa. Sau, cine știe? A mai fost o rudă de senator (soția lui Adrian Păunescu) căreia nu i s-a clintit niciun fir de păr după un accident rutier parcă tras la indigo!!! Ce se va întâmpla insă și cu emisiunea de la Prima TV, „Cronica Cârcotașilor” (întotdeauna am avut oroare față de această cacofonie!)? Părerea mea e că ar trebui să redevină (așa cum a debutat) „Cronica Cârcotașului”. Pentru că deși trebuie respectată prezumția de nevinovăție, atunci când asupra unui realizator TV planează o astfel de suspiciune, el trebuie trecut, imediat pe linie moartă. GO…este, așadar,” jocul” care se potrivește cel mai bine unor astfel de vedete de mucava.