Chiar dacă mi-a plăcut foarte mult geografia (la examenul de admitere pentru Facultatea de Ştiinţe Economice am obţinut nota 9,85 la respectiva probă) şi, deopotrivă, să străbat ţara în lung şi în lat, nu m-aş aventura să-i fiu cuiva ghid, decât în judeţul Sibiu. Ca jurnalist, în munca de documentare, am făcut probabil mii de kilometri în respectivul areal, încât sunt sigur că nu mi-a scăpat absolut nimic din tot ceea ar putea stârni interesul şi curiozitatea unui străin ce ar poposi pentru prima oară pe aceste meleaguri. Aşadar, aş accepta o provocare, oferindu-mă să-l duc (cu…vorba, dar şi cu maşina închiriată pentru cinci zile de la Autonom) într-un ’’periplu’’ românesc. Iată-mă, deci, la volanul unei autoturism nemţesc (personal prefer Opel-ul Insignia, maşina anului 2009) pe care am închiriat-o cu 59 de euro pe zi de la agenţia din Sibiu a firmei amintite, situată chiar în “buricul “ târgului, aproape de Piaţa Mare. Ne urcăm în maşina care parcă toarce în timp ce înghite kilometru după kilometru (vă puteţi convinge singuri, urmărind videoclipul de mai jos !) de şosea şi nu ne oprim decât la Buzău. Intenţionez să-i arăt celui care m-a ’’angajat’’ drept ghid, un fenomen pe care, oricât ar fi el de umblat prin lume, nu cred că a avut încă şansa de a-l vedea : vulcanii noroioşi. De la Buzău urcăm mai sus, în Moldova, şi vizităm mănăstirile din nordul respectivei regiuni istorice (obiective turistice de mare interes nu doar pentru…habotnici), iar la final poposim la Cimitirul vesel – stranie alăturare de cuvinte – de la Săpânţa. Cu siguranţă este un loc unic în lume datorită crucilor sale viu colorate, sculptate în lemn de stejar şi având încrustate catrene umoristice. Mi-a mai rămas o zi până când să restitui autoturismul aşa că, înainte de a-mi încheia misiunea de ghid, l-am condus pe ’’stranier’’ prin judeţul Sibiu. Ideea s-a dovedit inspirată căci, ultima impresie a fost cea mai puternică şi, până la urmă cea care a contat. L-am convins pe străin că acelaşi fenomen de la Buzău l-am fi putut observa şi la Haşag, iar Biserica fortificată din Cisnădioara nu-i cu nimic mai prejos decât mănăstirile din nordul Moldovei. De asemenea, nici cea de la Biertan, un loc plin de istorie şi de legendă care adăposteşte o temniţă a soţilor care se certau. În respectiva celulă, cuplurile care riscau să se despartă erau obligate să trăiască împreună între 3 şi 7 zile pe întuneric şi având la dispoziţie un singur rând de veselă şi tacâm. Nevoiţi să mănânce aproape simultan pentru că “masa” se ridica după 15 minute, soţii sfârşeau prin a se împăca şi a-şi relua căsnicia, sub cele mai bune auspicii. Iată aşadar că “tridentul” Cisnădioara – Haşag – Biertan a fost la fel de “valoros” precum cel situat la sute de kilometri depărtare de Sibiu, respectiv Buzău – Suceava – Maramureş.
Articolul a fost scris pentru cea de-a patra etapă a concursului SuperBlog 2011.