Această prezentare necesită JavaScript.

Potrivit medicilor, starea polițistului este critică. Bărbatul a fost transportat la spital cu traumatism cranio cerebral şi în comă profundă, după ce o maşină cu echipament radar a Biroului de Poliţie Rutieră a fost implicată într-un accident rutier pe DN1, în judeţul Sibiu, între Săcel şi Sălişte. Lucian Gancea, agent al Poliţiei Rutiere, se afla în timpul serviciului, într-o acţiune de control în trafic. Poliţiştii încă efectuează cercetări la faţa locului pentru stabilirea mecanismului de producere al accidentului. Potrivit datelor oferite de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, Luciana Balteş, în accident au fost implicate maşina radar a poliţiei, un TIR şi un Audi.În urma impactului, alte trei persoane au fost transportate la Unitatea de Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu pentru îngrijiri medicale. Celelate trei persoane, toate din Sfântu Gheorghe, Covasna, sunt stabile. Este vorba despre un bărbat de 56 de ani care, potrivit primelor date, are o contuzie toracică, iar starea sa este stabilă, de o femeie de 48 de ani cu un traumatism ocular forte la ochiul stâng şi o altă femeie de 68 de ani, cu arsură chimică la ambii ochi, cel mai afectat fiind ochiul drept.
În jurul orelor 17, medicii au anunțat că agentul principal Lucian Gancea, în vârstă de 34 de ani, a intrat în moarte cerebrală, fiind susținut în viață doar de aparate, iar vineri dimineață a fost consemnat decesul acestuia.
UPDATE: Legat de acest caz poliţiştii au stabilit, joi, în urma cercetărilor, modul în care s-a petrecut accidentul rutier în urma căruia un agent al Biroului Rutier Sibiu a ajuns în comă profundă la spital, iar alte trei persoane au fost rănite. Potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu (IPJS), agentul de poliţie a încercat să evite impactul frontal cu o maşină, a lovit un TIR, după care maşina radar a Poliţiei a fost proiectată într-o altă maşină. „F. Otto, de 56 de ani, domiciliat în judeţul Covasna, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, având direcţia de deplasare spre judeţul Alba, s-a angajat în depăşirea unui alt autovehicul în timp ce din sens opus circula autospecializata marca Dacia Logan, proprietate a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, condusă regulamentar de Gancea Lucian, agent şef adjunct de poliţie, din cadrul Serviciului Rutier Sibiu – Biroul Rutier pentru Drumuri Naţionale şi Europene. Pentru a evita impactul frontal cu acest autovehicul, agentul de poliţie frânează şi schimbă direcţia de mers, prin viraj spre dreapta şi acroşează un ansamblu TIR, condus pe banda 1 a aceluiaşi sens de mers, de un cetăţean străin, S. Oleg, de 39 de ani, domiciliat în Republica Moldova. În urma coliziunii cu autotrenul, maşina condusă de agentul de poliţie este proiectată pe sensul opus de mers unde intră în coliziune cu autoturismul condus de F. Otto”, a precizat inspectorul Luciana Balteș, purtătorul de cuvânt al IPJS