Archive for octombrie 12, 2011



Această prezentare necesită JavaScript.

În cei 30 de ani de când posed permis de conducere, timp în care am parcurs peste 200.000 de kilometri, nu am avut nici măcar o zi suspendat dreptul de a şofa. Sunt extrem de cumpătat şi de responsabil la volan, poate şi pentru faptul că s-a întâmplat foarte rar să fiu singur în autoturism. Având pe mâini şi vieţile altora, persoane mult prea dragi, am evitat aşdar “aventurile” şi excesele în pilotaj. Aş minţi însă dacă nu aş recunoaşte că mi-ar face imensă plăcere să “zbor” pe o autostradă, rulând cu 300-350 de km/h la volanul unui Lamborghini Murcielago cu care visez să “străbat” într-o singură zi distanţe incomensurabile, anotimpuri şi locuri. Mi-aş dori să traversez Europa de la est la vest să pătrund prin strâmtoarea Gibraltar în Africa, iar apoi să-mi continui călătoria până în Antarctica. Din păcate doar gândul poate străbate astfel de distanţe, cel care de altfel m-a şi dus la un “tiz” al automobilului în speţă. E vorba de ASUS Automobili-Lamborghini VX7, lansat la începutul lunii octombrie la Bucureşti (foto), laptop-ul “suprem” pe care “mânuindu-l” cu pricepere poţi străbate (datorită puterii şi a vitezei de care dispune) tot globul, aşa cum se poate constata din videoclipul extrem de sugestiv de mai jos (după cel dedicat). Jocurile şi “joaca” de-a şofatul îţi pot procura tot atâta adrenalină ca atunci când virtualul devine real. Disponibil în trei culori (portocaliu, negru şi fibră carbon) laptop-ul VX7 preia puterea celei de-a doua generaţii de procesoare Intel Core i7 quad-core, fiind primul netbook din lume cu o grafică discretă NVIDIA GeForce GTX 460M, susţinută de 3GB de memorie video dedicată. Utilizatorii beneficiază, de asemenea, de o unitate de stocare hibridă cu o capacitate de până la 1.25TB şi cu performanţe similare unui hard-disk cu 10.000 rpm, oferind acces ultrarapid la date. Până la urmă, cu o investiţie infinit mai mică, poţi beneficia de plăceri vinovate şi cu un ASUS Automobili-Lamborghini VX7, la fel ca şi cu un…Lamborghini Murcielago!
Articolul a fost scris pentru cea de-a treia probă a concursului SuperBlog 2011.

Reclame

Această prezentare necesită JavaScript.

Potrivit medicilor, starea polițistului este critică. Bărbatul a fost transportat la spital cu traumatism cranio cerebral şi în comă profundă, după ce o maşină cu echipament radar a Biroului de Poliţie Rutieră a fost implicată într-un accident rutier pe DN1, în judeţul Sibiu, între Săcel şi Sălişte. Lucian Gancea, agent al Poliţiei Rutiere, se afla în timpul serviciului, într-o acţiune de control în trafic. Poliţiştii încă efectuează cercetări la faţa locului pentru stabilirea mecanismului de producere al accidentului. Potrivit datelor oferite de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, Luciana Balteş, în accident au fost implicate maşina radar a poliţiei, un TIR şi un Audi.În urma impactului, alte trei persoane au fost transportate la Unitatea de Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu pentru îngrijiri medicale. Celelate trei persoane, toate din Sfântu Gheorghe, Covasna, sunt stabile. Este vorba despre un bărbat de 56 de ani care, potrivit primelor date, are o contuzie toracică, iar starea sa este stabilă, de o femeie de 48 de ani cu un traumatism ocular forte la ochiul stâng şi o altă femeie de 68 de ani, cu arsură chimică la ambii ochi, cel mai afectat fiind ochiul drept.
În jurul orelor 17, medicii au anunțat că agentul principal Lucian Gancea, în vârstă de 34 de ani, a intrat în moarte cerebrală, fiind susținut în viață doar de aparate, iar vineri dimineață a fost consemnat decesul acestuia.
UPDATE: Legat de acest caz poliţiştii au stabilit, joi, în urma cercetărilor, modul în care s-a petrecut accidentul rutier în urma căruia un agent al Biroului Rutier Sibiu a ajuns în comă profundă la spital, iar alte trei persoane au fost rănite. Potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu (IPJS), agentul de poliţie a încercat să evite impactul frontal cu o maşină, a lovit un TIR, după care maşina radar a Poliţiei a fost proiectată într-o altă maşină. „F. Otto, de 56 de ani, domiciliat în judeţul Covasna, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, având direcţia de deplasare spre judeţul Alba, s-a angajat în depăşirea unui alt autovehicul în timp ce din sens opus circula autospecializata marca Dacia Logan, proprietate a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, condusă regulamentar de Gancea Lucian, agent şef adjunct de poliţie, din cadrul Serviciului Rutier Sibiu – Biroul Rutier pentru Drumuri Naţionale şi Europene. Pentru a evita impactul frontal cu acest autovehicul, agentul de poliţie frânează şi schimbă direcţia de mers, prin viraj spre dreapta şi acroşează un ansamblu TIR, condus pe banda 1 a aceluiaşi sens de mers, de un cetăţean străin, S. Oleg, de 39 de ani, domiciliat în Republica Moldova. În urma coliziunii cu autotrenul, maşina condusă de agentul de poliţie este proiectată pe sensul opus de mers unde intră în coliziune cu autoturismul condus de F. Otto”, a precizat inspectorul Luciana Balteș, purtătorul de cuvânt al IPJS