În vârstă de 31 ani, Nicoleta Luciu este una dintre răsfățatele mass-media din România. Practic, presa a făcut-o vedetă, deși în toată viața ei nu a făcut nimic spectaculos. Ba dimpotrivă, a promovat concubinajul (a fost rând pe rând iubita oficială a fraților Cămătaru, a lui Dinu Maxer, iar în prezent a lui Zsolt Csergo), pornografia (a pozat în Playboy, dar și în alte reviste pentru bărbați) și și-a demonstrat limitele în muzică și film. Presa a considerat-o vedetă și atunci când mima sexul în pelicule îndoielnice, dar și zilele trecute când devenit mamă de tripleți. Ziarele și televiziunile s-au înghesuit să ia primele imagini cu plozii acesteia și să-i prezinte ca pe niște veritabili salvatori ai omenirii. Și la Sibiu, în ultimii trei ani au venit pe lume câte trei gemeni în două dintre familiile onorabile ale fostei Capitale Culturale a Europei, însă niciun reprezentant al presei nu le-a bătut la ușă, măcar pentru a le felicita. E adevărat că mămicile în speță nu se puteau lăuda, poate, cu o circumferință a bustului de 96 cm și nici tații cu averi de milione de euro făcute fără niciun pic de sudoare.

Anunțuri