O tânără din Bumbeşti-Jiu este suspectată de poliţişti că s-a angajat să intermedieze obţinerea de locuri de muncă în Marea Britanie, pentru care a primit diferite sume de bani în valută, însă, ulterior, nu şi-a respectat obligaţiile.
Miercuri, 28 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tg. Jiu au fost sesizaţi de către patru persoane din oraşul Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi şi oraşul Piatra-Olt, judeţul Olt, despre faptul că o tânără s-a oferit să le intermedieze obţinerea de locuri de muncă în străinătate. Deşi fiecare dintre persoanele abordate de suspectă au plătit “comisionul” solicitat, ulterior, aceasta nu i-a mai contactat pentru a-şi onora obligaţiile. Urmare a activităţilor de documentare şi investigare întreprinse de către poliţişti, s-a reuşit identificarea şi prinderea suspectei. Astfel, poliţiştii au stabilit că suspecta, O.C.E., de 28 de ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj, în perioada aprilie-august 2011, sub pretextul că le va găsi locuri de muncă în Marea Britanie, a pretins şi a primit de la părţile vătămate, sume de bani cuprinse între 100 şi 300 de euro. În total, de la cele patru părţi vătămate identificate până în prezent, suspecta şi-a însuşit, în mod injust, aproximativ 1.200 de euro. Având în vedere probatoriului administrat, poliţiştii au dispus reţinerea suspectei, pentru 24 de ore.

Anunțuri