Trei membri ai unui grup infracţional de trafic de droguri de mare risc au fost prinşi în flagrant de poliţiştii antidrog din cadrul B.C.C.O. Bucureşti, după ce au ridicat un colet primit din Atena – Grecia, cu heroină.
În perioada ianuarie – februarie a.c., poliţişti din cadrul B.C.C.O. Bucureşti – Serviciul Antidrog, sub coordanarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti, au documentat activitatea infracţională a unei grupări internaţionale de traficanţi de droguri de mare risc. Gruparea acţiona pe ruta Grecia – România şi aproviziona cu heroină mai mulţi dealeri de droguri din Bucureşti. La data de 21 februarie a.c., poliţiştii de combaterea criminalităţii organizate, sprijiniţi de lucrători din cadrul Direcţiei Operaţiuni Speciale – Serviciul de Prinderi în Flagrant şi Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, au organizat o acţiune de prindere în flagrant în Bucureşti. Astfel, au fost depistaţi D. Marian, de 43 de ani, D. Antonio, de 21 de ani, ambii din Bucureşti şi A. Dãnuţ, de 31 de ani, din municipiul Medgidia, judeţul Constanţa, după ce au ridicat un colet primit din Atena – Grecia, expediat de un cetăţean român. În urma controlului efectuat asupra coletului aflat în posesia suspecţilor, au fost depistate şi ridicate, în vederea cercetărilor, 263 grame de heroină, disimulată în buzunarele din faţã ale unei geci de fâş, 3 telefoane mobile şi 67 de lei.
D. Marian, D. Antonio şi A. Dãnuţ au fost conduşi la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti, unde au fost cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă prevăzută şi pedpsită de Legea 143/2000, procurorul de caz dispunând reţinerea pentru 24 de ore a lui D. Marian. La data de 21 februarie a.c., Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivã pe o perioadã de 30 de zile a acestuia.