Jandarmul Aurel Trăistaru a fost avansat, luni, la excepţional în gradul următor, prin Ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş. În prezenţa colonelului Gavrilă Costel, împuternicit în funcţia de inspector general al Jandarmeriei Române, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj s-a desfăşurat festivitatea de înaintare în gradul următor a plutonierului Trăistaru Aurel. Cu această ocazie, colonelul Gavrilă a declarat: “Doresc să vă felicit pentru modul în care v-aţi îndeplinit datoria de cetăţean. Gestul dumneavoastră este unul de onoare şi corectitudine. Am iniţiat avansarea dumneavoastră în grad în faţa întregului colectiv al unităţii, în semn de apreciere pentru modul în care v-aţi comportat şi din dorinţa de a exemplifica calităţile şi profesionalismul jandarmilor, care nu se limitează doar la îndatoririle de serviciu“. Plutonierul major Aurel Trăistaru este jandarmul care a găsit şi înapoiat unui cetăţean o servietă ce conţinea suma de 50.000 euro şi acte, uitate într-o parcare din municipiul Târgu-Jiu. Gestul jandarmului a fost apreciat şi de către reprezentanţii autorităţii publice locale, Consiliul Judeţean Gorj conferindu-i acestuia o plachetă, ca însemn de onoare pentru modelul autentic de cetăţean al Gorjului.

Anunțuri