Archive for Februarie, 2011



Misterul crimei de la Mediaş, în care a căzut victimă o femeie în vârstă de 76 ani, a fost elucidat de către poliţişti, în mai puţin de 48 ore. Autorul omorului din strada Hula Veche nr.45 este chiar unul dintre vecinii victimei, Viorica Ciorgovean, care domicilia la câteva case distanţă de aceasta. În noaptea de vineri spre sâmbătă, suspectul, Emanuel Daniel Barcea, în vârstă de 17 ani  a fost surprins de proprietară, în curtea casei sale, în timp ce cotrobăia prin coteţ. De fapt se ascunsese acolo cu intenţia ca, de îndată ce victima va adormi să-i fure banii de pensie. Acesta cunoştea faptul că bătrâna lucrase o viaţă ca director economic la operatorul public de transport în comun, SC “Meditur” SA Mediaş şi că încasa lunar o pensie frumuşică. Planul acestuia a fost dat peste cap în momentul în care a fost descoperit de femeie. Nu s-a mai gândit la jaf ci doar la modul în care să o suprime pe septuagenară. A pus mâna pe un hârleţ şi a lovit-o cu bestialitate pe femeie în plină figură. Apoi a târât-o în casă, desăvârşindu-şi opera cu un cuţit cu care i-a tăiat acesteia gâtul. Înainte de a se face nevăzut a scotocit la repezeală prin sertare, însă nu a găsit nimic de valoare. Duminică seara, principalul suspect al crimei a fost reţinut de poliţişti chiar din apropierea casei sale, iar luni a fost arestat preventiv pentru 19 zile.

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

Aproape 150 de sibieni au participat în Cupa Loteriei la ski desfăşurată sâmbătă în complexul de ski şi snowboard Arena Platoş. Practic 147 de concurenţi au dat tot ce a fost mai bun în ei pentru a câştiga cele 36 de premii oferite de Loteria Română pentru Cupa Loteriei la ski. Găzduit de Arena Platoş, evenimentul a depăşit orice aşteptări, atât prin numărul mare de concurenţi cât şi prin bună dispoziţie. Vremea schimbătoare nu a încurcat de fel planurile concurenţilor, care au coborât perfect pârtia, printre jaloanele montate de arbitri şi pe ceaţă şi pe timp senin. După o oră de recunoaştere, în care fiecare concurent a coborât printre porţile amplasate, concursul a început cu cei mici. Ca nişte zvârlugi, micuţii schiori au răvăşit zăpada, în uralele părinţilor şi susţinătorilor care îi aşteptau cu nerăbdare la finiş. Cele mai disputate grupe au fost cele masculine, între 8 şi 12 ani unde au fost 21 de copii înscrişi, între 26 şi 39 de ani unde 24 de schiori au concurat pentru cele trei premii şi la categoria peste 40 de ani, categoria cu cei mai mulţi concurenţi înscrişi, 25. Printre ei, şi cel mai vârstnic concurent, care la 73 de ani a coborât dintr-o suflare întreaga pârtie. Valoarea totală a premiilor puse la bătaie de Loteria Română a fost de 9600 de lei. Primul loc la fiecare categorie a fost recompensat cu 500 de lei, locul secund cu 250 iar locul III cu 150 de lei. Alături de aceste premii au mai fost acordate premii în bani celui mai gălăgios spectator şi schiorului care a avut cel mai bun timp de coborâre din concurs. Cupa Loteriei s-a încheiat cu o festivitate de premiere unde concurenţii, în special cei mici, au smuls ropote de aplauze.

 



Unul dintre eroii Mediaşului, fostul pilot Lavinia Guită, decedat la începutul lunii iulie în catastrofa aviatică de la Tuzla şi-a vernisat sâmbătă dimineaţa propria expoziţie de icoane pe sticlă, la care din păcate, nu a putut fi prezentă decât cu sufletul. Acest lucru a fost evocat şi de artistul plastic Adrian Matei, cel care împreună cu familia şi cu reprezentanţii municipalităţii au decis ca timp de şase zile să deschidă, în holul Casei Schuller, o expoziţie omagială, cu lucrări aparţinând fostului pilot, incluzând 20 de icoane pe sticlă realizate în decursul vieţii de acesta. Vasile Popescu, unul dintre localnicii care i-au îndrumat Laviniei Guită primii paşi în pictură a declarat în faţa unei asistenţe extrem de numeroase prezentă la vernisaj că “în artă nu se poate minţi şi nici substitui. Ceea ce rămâne după trecerea în nefiinţă a artistului, indiferent dacă e vorba de pictură sau de muzică sunt lucrările realizate de acesta, respectiv aprecierea şi admiraţia semenilor”. Icoanele realizate de Lavinia Guită, inclusiv una neterminată au fost expuse în două încăperi, cea de-a doua fiind rezervată lucrărilor mai “rafinate” realizate de artistă la apogeu. Prezente la manifestare, mama şi sora eroului medieşean au plâns tot timpul lângă tablourile înfăţisând-o în diverse ipostaze pe Lavinia Guită, toate înconjurate de buchete proaspete de flori.


Partida de sâmbătă de la ora 19 dintre Poli Timişoara şi Gaz Metan Mediaş este una mai specială pentru “căpitanul” gaziştilor, Cristi Todea care este arădean de origine. “Am crescut de mic în spiritul anti-Poli şi vreau să câştigăm această partidă, pentru a debuta cu dreptul în retur. Va fi dificil şi pentru că va conta absenţa a trei dintre titularii noştri, Eric, Alex Muntean şi Liţu”, a declarat, printre altele Todea.



Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, efectuează cercetări cu privire la un instructor auto sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. În fapt, cetăţeanul N.M. a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că, în cursul anului 2010, M.M., instructor auto, i-a solicitat şi primit 3.000 euro cu promisiunea că va interveni pe lângă lucrători ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor pentru a facilita obţinerea permisului auto pentru doi prieteni ai denunţătorului. Ulterior, în continuarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, întrucât nu şi-a onorat promisiunea, M.M. a convenit cu denunţătorul să compenseze o parte din datoria anterioară de 3.000 de euro, prin facilitarea obţinerii permisului de conducere de către un alt prieten care nu avea cunoştinţe teoretice şi nici deprinderile practice necesare promovării examenului. În urma activităţilor de cercetare penală desfăşurate de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, coordonaţi de procurorul competent, faţă de M.M. s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 257 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal. La data de 23.02.2011, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare mandatul de aducere emis pe numele lui M.M. Faţă de cel în cauză procurorul a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar la data de 24.02.2011, Tribunalul Arad a admis propunerea formulată de procuror dispunând arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile.



Trei membri ai unui grup infracţional de trafic de droguri de mare risc au fost prinşi în flagrant de poliţiştii antidrog din cadrul B.C.C.O. Bucureşti, după ce au ridicat un colet primit din Atena – Grecia, cu heroină.
În perioada ianuarie – februarie a.c., poliţişti din cadrul B.C.C.O. Bucureşti – Serviciul Antidrog, sub coordanarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti, au documentat activitatea infracţională a unei grupări internaţionale de traficanţi de droguri de mare risc. Gruparea acţiona pe ruta Grecia – România şi aproviziona cu heroină mai mulţi dealeri de droguri din Bucureşti. La data de 21 februarie a.c., poliţiştii de combaterea criminalităţii organizate, sprijiniţi de lucrători din cadrul Direcţiei Operaţiuni Speciale – Serviciul de Prinderi în Flagrant şi Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, au organizat o acţiune de prindere în flagrant în Bucureşti. Astfel, au fost depistaţi D. Marian, de 43 de ani, D. Antonio, de 21 de ani, ambii din Bucureşti şi A. Dãnuţ, de 31 de ani, din municipiul Medgidia, judeţul Constanţa, după ce au ridicat un colet primit din Atena – Grecia, expediat de un cetăţean român. În urma controlului efectuat asupra coletului aflat în posesia suspecţilor, au fost depistate şi ridicate, în vederea cercetărilor, 263 grame de heroină, disimulată în buzunarele din faţã ale unei geci de fâş, 3 telefoane mobile şi 67 de lei.
D. Marian, D. Antonio şi A. Dãnuţ au fost conduşi la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti, unde au fost cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă prevăzută şi pedpsită de Legea 143/2000, procurorul de caz dispunând reţinerea pentru 24 de ore a lui D. Marian. La data de 21 februarie a.c., Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivã pe o perioadã de 30 de zile a acestuia.



O grupare infracţională, suspectată că racola persoane fără posibilităţi financiare, pe care apoi le obliga să fure în străinătate, a fost destructurată. Membrii grupării le promiteau victimelor locuri de muncă bine plătite pe teritoriul Ungariei sau Germaniei, însă, în momentul în care acestea ajungeau la destinaţie, erau obligate să comită furturi în folosul grupării infracţionale.
În perioada 22 – 24 februarie a.c., poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Intervenţii Rapide Neamţ, cu sprijinul D.G.I.P.I., sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Neamţ, au organizat o acţiune în municipiul Oradea, pe linia combaterii traficului de persoane. Poliţiştii au reuşit prinderea şi anihilarea unui grup infracţional, al cărui lider era considerat Ţ.R., de 45 de ani, din Neamţ. Bărbatul este suspectat că a constituit o grupare infracţională ce avea ca principală preocupare racolarea de persoane cu posibilităţi materiale modeste, minori şi majori, în scopul obligării acestora la comiterea de furturi în străinătate, în special în Germania. Membrii grupării le promiteau victimelor locuri de muncă bine plătite pe teritoriul Ungariei sau Germaniei, însă, în momentul în care acestea ajungeau la destinaţie, erau obligate, prin violenţă fizică şi ameninţarea cu moartea, să comită furturi din avutul privat, Ţ.R. fiind beneficiarul direct al produsului infracţional. Împotriva lui Ţ.R. procurorul D.I.I.C.O.T. a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane. Astăzi, suspectul va fi prezentat Tribunalului Neamţ cu propunere de arestare preventivă.



Autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, a declarat, vineri, că nu îl crede în stare pe Bercea Mondialul să îşi atace nepotul, pentru că „este un om la locul lui”, dar că lasă Justiţia să se pronunţe în acest caz. Pe de altă parte, acesta a ţinut să sublinieze că nu există nicio legătură între Bercea şi Preşedintele Traian Băsescu, cum încearcă să se sugereze în unele emisiuni de televiziune. Florin Cioabă a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îl cunoaşte pe Sandu Anghel, zis Bercea Modialul, din 2009 şi nu crede că acesta este vinovat de tentativă de omor. „Din ce am văzut la televizor şi din discuţiile pe care le-am avut cu romii mei din judeţ nu este clar cine a dat cu cuţitul. Familia lui spune că el nu a dat, ci unul dintre fii lui, iar autorităţile spun altceva. Dar eu, personal, nu îl văd pe Bercea cu cuţitul în mână să meargă să facă asta. Ştiu că nu e un om atât de agresiv şi răzbunător. Ştiu că e un om la locul lui. Poate că greşesc şi de-asta nu aş vrea să mă pronunţ”, a spus Cioabă. Acesta a vrut să tragă un semnal de alarmă tuturor romilor, că indiferent de relaţii, nimeni nu este mai presus de lege. „Aşteptăm să vedem ce zice legea, dacă e vinovat sau nu. Vreau să atrag atenţia tuturor romilor că nimeni nu e mai presus de lege. Toţi vor suporta consecinţele”, a declarat Florin Cioabă. Acesta susţine că nu există nicio legătură între Preşedintele Băsescu şi Bercea, ci este vorba numai de o „grandomanie” a acestuia din urmă, care ţine să fie legat de persoane importante. „Bercea are vreo 14 copii şi pe toţi oamenii importanţi din ţara asta vrea să-i facă naşi. Aşa a ajuns şi la Stolojan, şi la fratele preşedintelui Băsescu, şi la alţii. E o grandomanie a lui, vrea să iasă tot timpul în faţă. Îşi face un fel de publicitate, nici nu cred că e atât de bogat pe cât vrea să pară. Ei sunt romi de mătase, cum se zice. E o grandomanie a lui să dea bani lui Guţă, lui Salam. Mie nu îmi plac manelele, îmi place muzica tradiţională şi nu aş arunca cu zeci de mii pe manelişti. Nici nu îi am”, a completat Florin Cioabă. Acesta crede că, aşa cum preşedintele Băsescu a botezat un copil rom, pe care îl ajută să meargă la şcoală şi are grijă de el, aşa şi fratele preşedintelui a crezut că „face un gest creştinesc” şi i-a botezat copilul lui Bercea Mondialul. „Asta nu numai Bercea ar face-o, ci cred că oricine. Dar şi ei au acceptat. Şi eu aş vrea să îmi boteze copilul Obama. 50 la sută e rezolvată, că eu vreau. Mai trebuie şi Obama să vrea”, a spus Cioabă. În afară de faptul că preşedintele şi Bercea s-au întâlnit la festivalul romilor de la Costeşti, în 2009, Cioabă a subliniat că „nu există nicio legătură între cei doi” şi a dorit să motiveze prezenţa preşedintelui la respectiva serbare, pentru că televiziunile denaturează acel eveniment. „Unele posturi, de un an de zile, folosesc aceleaşi imagini, indiferent în ce context. Apare imaginea mea cu preşedintele, la Costeşti şi cred că aceste lucruri aduc un prejudiciu nu numai preşedintelui, dar şi comunităţii romilor. Cei care dau asemenea imagini vor să aducă împotriva preşedintelui un fel de înjosire pentru că a venit la o serbare a romilor, care la data aceea nu era chiar una oarecare, ci era 8 septembrie, Zilele Culturii Romilor”. Acesta a motivat prezenţa preşedintelui la serbare prin prisma incidentelor dintre romii şi maghiarii din judeţele Covansa şi Harghita. România, spune Cioabă, era acuzată atunci că ar încălca drepturile romilor, lucru neadevărat. „Am cerut preşedintelui să ne primească la Cotroceni, pentru a discuta aceste lucruri. Agenda acestuia era însă încărcată şi a zis că există posibilitatea ca în 8 septembrie, când merge la Craiova, la o inaugurare, să vină şi la Festivalul nostru, unde participa şi o delegaţie a Forumului European al Romilor. Nu a fost o adunătură de ţigani, cum a zis Mădălin Voicu. A venit doar să fie prezent la serbare şi să se întâlnească cu preşedintele Forumului European al Romilor, Rudko Kawczynski. A fost primul preşedinte care a venit la un festival al romilor şi prin aceasta a arătat că este un preşedinte al tuturor, inclusiv al romilor. Aşa a arătat că în România nu e o discriminare a romilor şi ce s-a întâmplat în Covasna şi Harghita este o întâmplare izolată”, a explicat Cioabă. Acesta spune că a fost „şocat” când l-a văzut pe Bercea Mondialul urcând pe scenă, întrucât nu făcea parte din programul stabilit cu instituţia prezidenţială. În afară de cadourile simbolice oferite de Florin Cioabă, Bercea a ţinut să îi dea el însuşi un cadou soţiei preşedintelui, Maria Băsescu. „La un moment dat, a apărut Bercea, care a intrat o dată cu delegaţia Forumului pe scenă şi i-a dat acel bănuţ de aur doamnei preşedinte. Am rămas şocat când l-am văzut. Am fost supărat şi de atunci nici nu l-am mai invitat un an la niciun eveniment şi nu am vorbit cu el 2-3 luni. Nu trebuia să se urce pe scenă, să strice procotolul. A fost ceva neprevăzut. El a motivat că nu i-am dat şi doamnei preşedinte nimic. Nu a făcut acest gest cu rea intenţie sau dintr-un motiv anume”, a explicat Florin Cioabă.



Trei nou-născuţi, un băiat şi două fetiţe, au venit pe lume, în această dimineaţă, la Maternitatea din Sibiu, potrivit anunţului făcut de reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Atât mama, cât şi bebeluşii sunt sănătoşi, potrivit aceleiaşi surse. Naşterea a avut loc vineri, 25 februarie, la ora 9.50, în Clinica Obstetrică – Ginecologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Acesta s-a realizat prin operaţie cezariană efectuată de prof. dr Adrian Stretean, şeful clinicii şi a decurs în condiţii foarte bune, potrivit purtătorului de cuvânt, Raluca Puşcă. Cei trei nou-născuţi, un băiat şi două fetiţe, sunt sănătoşi si au o greutate de 2.615g, 2.335g si respectiv 2.045g. Sarcina a fost obţinută în mod natural şi nu prin fertilizare in vitro, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu aproape doi ani când un medic anestezist în vârstă de 35 ani a născut prematur doi băieţi şi o fata.



La iniţiativa unui post de radio din localitatea germană Braunlage, la o temperatură de -5 grade Celsius, s-a desfăşurat cea de-a treia ediţie a unui eveniment sportiv nonconformist: concursul de sănii cu partipanţi echipaţi doar în chiloţi. Au participat 30 de concurenţi topless (femei şi bărbaţi) în faţa unei asistenţe extrem de numeroase: peste 14.000 de curioşi. Câştigătorul concursului a fost Christian Schmidt (26 ani), care a încasat un premiu de 1.0000 euro, pentru că a parcurs cel mai rapid distanţa de 100 m, însă cel mai mult a impresionat un concurent în vârstă de peste 70 ani.