Muzeul Gazului Metan din Mediaş (Centrul de Documentare şi Informare Gaze Naturale) a fost miercuri la prânz “scena” unei lecţii neconvenţionale de matematică. Liceenii de la Colegiul “Mediensis” coordonaţi de profesoara Mirela Maior i-au “reînviat” pentru o oră pe celebrii matematicieni Thales, Arhimede şi Blaise Pascal. “Proiectul a avut drept scop predarea ştiinţelor exacte, într-un mediu mai atractiv, respectiv încercarea de a transmite ceva din valenţele şi complexitatea personalităţilor celor trei remarcabili oameni de ştiinţă. Am avut de asemenea în vedere adâncirea spiritului de cooperare şi lucrul în echipă ale elevilor dar şi dezvoltarea personalităţilor acestora. Pentru aceasta i-am şi adus la inedita lecţie de matematică pe elevii claselor a VIII-a a Şcolii Generale nr. 7, spre a-i integra şi coopta în câteva aplicaţii”, ne-a declarat iniţiatoarea proiectului în speţă. Şi totuşi, adevăratul spectacol a avut loc în “culise”, înaintea începerii efective a orei de matematică distractivă, acolo unde toţi cei implicaţi au încercat să recompună atmosfera antică şi medievală de pe vremea lui Thales, Arhimede şi respective Pascal. Astfel, după ce s-a ajuns la concluzia că barba lipită i-ar incomoda pe cei doi elevi care i-au “interpretat” pe Thales şi Arhimede, protagoniştii rolurilor respective au apărut în sală îmbrăcaţi foarte sumar, doar cu feţe de masă şi căciuli pe cap.

Această prezentare necesită JavaScript.